Economie

Noua identitate vizuală Dacia îşi face apariţia pe toate modelele mărcii

Al treilea pas al evoluţiei identităţii de marcă Dacia se apropie. Din 16 iunie întreaga gamă de modele Dacia va afişa noua identitate de marcă, noul logo – Dacia Link. Modelele cu noua identitate vizuală pot fi comandate începând din 16 iunie. Primele livrări sunt prevăzute la finele anului 2022.

După ce şi-a făcut apariţia, la jumătatea anului 2021, pe suporturile de comunicare iar apoi, de la începutul anului 2022, în reţeaua de showroom-uri, a venit rândul gamei de vehicule să adopte noua identitate a mărcii Dacia.

Compusă din literele D şi C stilizate, legate între ele asemenea elementelor unui lanţ, noua emblemă evocă robusteţe şi simplitate. Denumită „Dacia Link”, această siglă este uşor vizibilă de la distanţă, fiind prezentă în plus pe jantele tuturor modelelor.

Veritabil simbol al noii sale identităţi vizuale, emblema „Dacia Link” se regăseşte de acum pe toate modelele mărcii. Integrarea noii sigle a condus la modificarea calandrului, ale cărui elemente distinctive, cu un contur evoluat, adoptă culoarea albă.

O altă schimbare imediat vizibilă o constituie apariţia logotipului în partea din spate a tuturor modelelor, precum şi pe volanul acestora.

”Introducerea noii identităţi este însoţită de apariţia noii nuanţe „Gris Mégalithe”, pe barele de pavilion, pe scuturile de protecţie faţă şi spate, precum şi pe carcasele oglinzilor retrovizoare ale modelelor Sandero Stepway, Spring şi Duster. ”ţi Denis Le Vot, Director General Dacia

Din 1968 şi până în prezent putem vorbi despre 7 logo-uri Dacia, incluzând şi noul Dacia Link. Primul logo a fost afişat pe modelele produse la Mioveni din 1968 până în 1978. Un logo color care avea formă de scut şi includea acvila şi munţii din judeţul Argeş. Ulterior, logo a fost simplificat, grafica a rămas aceiaşi, doar că a devenit alb-negru, acest logo fiind folosit până în 1990. Scutul a fost păstrat până în 2008, doar că povestea din interiorul lui a evoluat. După revoluţie s-a renunţat la decor, iar pe fundal negru era scris numele Dacia. În 1997 fundalul a devenit albastru, numele constructorului fiind scris în continuare cu un font asemănător celui prezent pe sigla iniţială din 1968. Prima evoluţie majoră o înregistrăm în 2003, odată cu lansarea modelului Solenza, logo care a fost purtat şi de prima generaţie Logan.

În 2008, odată cu lansarea primei generaţii Sandero la salonul auto de la Geneva asistăm la introducerea celui de al şaselea logo. Iar din 16 iunie avem Dacia Link.În decurs de numai câteva luni, Dacia şi-a reînnoit gama şi a completat-o cu două modele inedite: Spring 100% electric şi Jogger, vehiculul de familie polivalent de segment C.

Introducerea noii identităţi vizuale încununează acest efort de reînnoire. Dacia s-a schimbat aşadar în profunzime, dar a rămas ataşată valorilor sale esenţiale.

Pentru Dacia, „esenţial” înseamnă să ofere vehicule care să răspundă nevoilor reale ale clienţilor. Pe scurt : vehicule robuste şi fiabile, cu un grad ridicat de polivalenţă, care să permită utilizarea lor atât pentru traseele de zi cu zi cât şi pentru incursiunile în aer liber. O nouă culoare de caroserie, „Lichen Kaki”, îşi face de altfel apariţia tocmai pentru a sublinia apropierea mărcii de natură.

Dacia este promotoarea unei abordări raţionale a modului în care vehiculele sunt utilizate de clienţi. Aceasta se traduce prin abandonarea treptată a elementelor cromate sau a materialelor din piele naturală.

Dacia va aplica treptat angajamentele asumate de Renault Group cu ocazia Adunării Generale din 23 aprilie 2021. Astfel, din 2023, Dacia va fi prima marcă a grupului ale cărei vehicule vor avea viteza maximă limitată la 180 km/h.

„Introducerea noii identităţi vizuale este un succes de coordonare pentru echipele noastre. Datorită contribuţiei tuturor meseriilor, Dacia se înnoieşte păstrându-şi în acelaşi timp ADN-ul. Această evoluţie ne permite să demonstrăm că vehiculele noastre pot fi „cool”, oferind totodată ceea ce este esenţial pentru clienţi”. Lionel Jaillet, Director Performanţă Produs Dacia

”Noul logotip exprimă caracterul esenţial al mărcii. Totodată, sigla „Dacia Link”, inspirată din universul mecanic, evocă simplitate, robusteţe şi conexiune, fiind astfel un simbol puternic al comunităţii clienţilor Dacia.”  David Durand, Director Design Dacia

”Dacia evoluează odată cu timpurile iar imaginea sa devine tot mai modernă. Modelele sale, polivalente şi robuste, dotate cu echipamente ingenioase şi adaptate ieşirilor în aer liber, se adresează clienţilor pragmatici care sunt în căutarea unor vehicule economice şi ecologice. Noua identitate vizuală reflectă aceste mesaje şi aduce un plus de atractivitate mărcii Dacia, aflate la un nou început!” Lionel Jaillet, Director Performanţă Produs Dacia

Prezentarea oficială a noii game Dacia va avea loc la Salonul Auto de la Paris, în octombrie 2022. Primele vehicule vor fi disponibile în reţeaua Dacia înainte de sfârşitul anului.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button