Știrile 60m.RO

Mai multe cadre medicale de la Spitalul Judeţean Arad, infectate cu coronavirus la revenirea din concediu

Şase medici, 12 asistenţi medicali şi patru infirmiere de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au fost depistaţi ca infectaţi cu SARS-CoV-2, în ultimele zile, ei fiind testaţi la revenirea din concediu sau după câteva zile libere de care au beneficiat.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Simina Roz, a declarat marţi că infectările în rândul cadrelor medicale ale spitalului au fost descoperite la testele de rutină care se fac tuturor angajaţilor la revenirea în activitate.

„Majoritatea s-au îmbolnăvit în timpul concediului, în ţară sau străinătate. O parte dintre cadrele medicale infectate sunt internate, altele sunt acasă sub observaţie”, a precizat Simina Roz.

Conducerea spitalului a decis, la jumătatea lunii iulie, ca toţi angajaţii care revin din concediul de odihnă, concediul medical sau după cel puţin patru zile libere plătite să fie testaţi pentru noul coronavirus înainte să îşi reia activitatea. Primele trei îmbolnăviri au fost descoperite în urmă cu o săptămână, fiind vorba despre trei medici.

  • Plan Roșu de Intervenție activat în Constanța: incendiu masiv într-un bloc. 9 victime, la spital, între care trei copii
    Un incendiu de proporții a izbucnit marți seară în municipiul Constanța, unde un bloc de locuințe a fost cuprins de flăcări, determinând autoritățile să activeze Planul Roșu de Intervenție. Focul s-a manifestat generalizat la nivelul întregului imobil, iar mai multe persoane ar putea fi surprinse în interior. Minoră, 9 ani, intoxicată cu fum, transportată la …
  • Pensionarii speciali, protejați și de CSM
    Proiectul care supraimpozitează pe viitor pensia specială dacă e cumulată cu salariul e discutat de Guvern de cinci luni, însă la fiecare pas o instituție îl ține pentru avizare cât de mult poate. După ce Ministerul de Finanțe și cel al Justiției au stat mai bine de o lună pentru avizare, acum și CSM merge …
  • Donald Trump o atacă pe Giorgia Meloni: „Sunt șocat de ea. Credeam că are curaj, m-am înșelat”
    Președintele SUA, Donald Trump, a criticat dur Italia într-un interviu acordat publicației Corriere della Sera, exprimându-și nemulțumirea față de premierul Giorgia Meloni. Tensiuni pe tema petrolului și a armelor nucleare „Vă place faptul că președinta voastră (a Consiliului, n.r.) nu face nimic pentru a obține petrolul?” – întreabă Donald Trump. „Le place oamenilor? Nu-mi pot imagina. Sunt șocat de …
  • Un lider marcant al UDMR, atac la Kelemen Hunor: Apel la schimbare în partid
    Fostul lider al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Markó Béla, consideră că direcția adoptată în ultimii ani de formațiune în raport cu scena politică din Ungaria a fost una greșită. Acesta susține că UDMR ar fi trebuit să păstreze relații echilibrate cu toate partidele democratice din țara vecină, nu doar cu formațiunea aflată la putere. „Trebuie să …
  • Scandal politic după alegerile din Ungaria: Kelemen Hunor: „Nu mi-a cerut nimeni din UDMR demisia”
    Declarațiile venite din Ungaria după alegeri au stârnit reacții rapide la București, unde liderul UDMR, Kelemen Hunor, respinge acuzațiile potrivit cărora formațiunea ar fi influențat votul maghiarilor din România în favoarea lui Viktor Orbán. Reacția vine după ce Péter Magyar a susținut că UDMR ar fi contribuit la o campanie de dezinformare. Kelemen Hunor insistă că alegătorii din comunitatea maghiară sunt …
RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button