Nicușor Dan îl depășește pe Piedone cu 7%, potrivit unui sondaj comandat de Digi24 și realizat de AtlasIntel, o firmă americană de sondare a opiniei publice
Nicușor Dan îl depășește pe Piedone cu 7%, potrivit unui sondaj comandat de Digi24 și realizat de AtlasIntel, o firmă americană de sondare a opiniei publice.
Nicușor Dan ar obține 37,1% din voturi în cursa pentru cel de al doilea mandat de primar al Capitalei. Cristian Popescu Piedone ar fi pe locul al II-lea, cu 30% din voturi.
Candidatul PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, ar aduna doar 17,4% din voturi, arată sondajul de opinie realizat la începutul lunii aprilie.
Mihai Enache, candidatul AUR, ar fi votat de 4,9% din bucureșteni.
Piedone, votat mai ales de cei cu studii primare
Sondajul mai arată că, în funcție de nivelul de studii, Piedone obține 59,4% din voturi de la cei care au doar studii primare, în timp ce Nicușor Dan obține aproape 47,3% din voturi de la cei cu studii superioare, arată sondajul comandat de Digi24.
AtlasIntel a luat în calcul și un al doilea scenariu în care AUR l-ar sprijini pe Cozmin Gușă la Primăria Capitalei.
Nicușor Dan îl depășește pe Piedone cu 5%, cu o candidatură a lui Gușă
În acest caz, Nicușor Dan ar câștiga alegerile cu 35,4% din voturi, pe locul doi ar fi Piedone cu 30,7%, pe locul trei Cîrstoiu cu 16,4%, iar Gușă ar obține 5,8%.
În ce privește lista pentru Consiliul Local al Municipiului București, în scenariul în care sunt luați în considerare toți bucureștenii cu drept de vot, Alianța PSD-PNL ar câștiga alegerile cu 36%, potrivit sondajului AtlasIntel. Pe locul doi se clasează Dreapta Unită cu 29,5% dintre voturi, iar AUR ar obține 8,4%.