Președintele României a sesizat azi CCR în privința controversatei legi promovate de deputatul evreilor, Silviu Vexler, privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.
”Statul român trebuie să acționeze cu fermitate pentru a preveni și pentru a combate incitarea la ură, la xenofobie, la discriminare de orice fel. Dacă nu o face însă într-o manieră echilibrată, cu respectarea strictă a prevederilor constituționale, efectul va fi contrar. Societatea românească este puternic polarizată, încrederea în autoritățile statului este la cote reduse, și orice acțiune a statului care se referă în mod dezechilibrat la această polarizare crește tensiunea socială și neîncrederea în autorități.
Cu alte cuvinte, orice acțiune a statului care se referă la polarizarea existentă trebuie să ofere toate garanțiile pentru a nu putea fi citită ca o acțiune a unei opțiuni politice a societății, cu reprezentare parlamentară majoritară, împotriva celeilalte”.
Textul integral al sesizării:
Prima modificare importantă pe care o aduce Legea analizată este aceea că extinde sfera organizațiilor interzise la cele cu caracter legionar, pe lîngă organizațiile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, care erau interzise deja în mod expres prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002 (art. I pct. 5 din Lege). Inițierea, constituirea, aderarea, sprijinirea unei asemenea organizații cu caracter legionar constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, o pedeapsă relativ severă în sistemul sancționator penal aflat în vigoare în România.
Spre deosebire de celelalte organizații interzise (rasiste și xenofobe), care pot fi definite prin raportare la anumite criterii relativ obiective, respectiv discriminarea unor persoane sau unor grupuri de persoane în funcție de rasă sau naționalitate, noțiunea de legionar nu este definită nicăieri în cuprinsul O.U.G. nr. 31/2002. În schimb, actul normativ citat definește numai noțiunea de Mișcare Legionară – art. 2 lit. f) din O.U.G. nr. 31/2002, cu modificări minore în Lege[1], însă nu lămurește care este raportul dintre adjectivul legionar (privitor la organizații) și sintagma pe care o analizăm aici.
De asemenea, noțiunea nu poate fi înțeleasă nici prin raportare la semnificația curentă a acesteia din limba română, interpretare la care ne obligă expres prevederile art. 36 alin. (4) teza I din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative[2]. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, ediția din 2009, adjectivul legionar înseamnă referitor la legionari, iar substantivul legionar este definit ca fiind un membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier, conform celui de-al doilea sens menționat în dicționar[3].
Rezultă de aici că o organizație cu caracter legionar ar fi o organizație privitoare la mișcarea social-politică de extrema dreaptă reprezentată de partidul Garda de Fier. O asemenea definiție este inexactă, deoarece nu se înțelege conexiunea pe care legiuitorul intenționează să o realizeze între o organizație (partid sau mișcare politică, asociație sau fundație, societate comercială, alte asemenea persoane juridice) și asocierea ei cu Garda de Fier. Cu alte cuvinte, este neclar dacă acest caracter legionar are în vedere denumirea organizației, scopurile și obiectivele statutare ale acesteia, concepțiile membrilor săi sau acțiunile concrete pe care organizația le întreprinde în activitatea sa curentă.
Aceeași confuzie semantică există și în legătură cu noțiunea de materiale legionare, a căror distribuire și punere la dispoziția publicului constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi – art. I pct. 6 din Lege. Vom reveni asupra acestui aspect.
Nu în ultimul rînd, merită observat că problemele evidențiate anterior au fost semnalate și de Consiliul Legislativ, la pct. 8 din Avizul referitor la propunerea legislativă privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură (în continuare, Avizul Consiliului Legislativ)[4].
Prin urmare, prevederile art. I pct. 5 și 6 din Lege nesocotesc dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta lor referitoare la standardele de calitate a legii (claritate, precizie, previzibilitate), Curtea Constituțională reținînd în jurisprudența ei că obligația cetățenilor de respectare a legilor este posibilă numai în condițiile în care actul normativ îndeplinește aceste standarde constituționalitate de calitate[5], pentru ca persoana să poată înțelege comandamentul normei juridice și să-și dirijeze conduita în mod corespunzător.
Or, absența unei definiții legale exprese a noțiunii de legionar lasă loc arbitrariului în activitatea organelor judiciare (parchete și instanțe de judecată) chemate să urmărească și să judece cele două infracțiuni prevăzute în art. I pct. 5 și 6 din Lege, ceea ce poate să genereze practică neunitară și instabilitate juridică la nivelul societății. Pericolul este cu atît mai serios cu cît infracțiunile menționate sunt sancționate cu pedepse relativ severe (închisoarea de la 3 la 10 ani, respectiv de la unu la 5 ani, și interzicerea unor drepturi), ceea ce face ca lipsa de claritate a legii să determine riscuri importante față de libertatea individului și celelalte garanții procesuale asociate dreptului la un proces echitabil.
Similar, nici termenul de fascist nu beneficiază de o definiție legală, chiar dacă acesta este folosit constant în cuprinsul O.U.G. nr. 31/2002, ceea ce ridică aceeași problemă de neconformitate a textelor legale cu standardele impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție.
Prin comparație, legislațiile celorlalte state membre ale Uniunii Europene identifică mai precis sfera organizațiilor, a faptelor, a materialelor și a simbolurilor interzise.
Lipsa de claritate a noțiunii de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, din perspectiva conținutului
După cum am indicat anterior, distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice modalitate, de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi (art. I pct. 6 din Lege), ceea ce extinde incriminarea de la art. 4 alin. (21) din O.U.G. nr. 31/2002.
Mai departe, noțiunea de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, care face parte din elementul constitutiv al infracțiunii reproduse anterior, are în vedere imagini, mesaje text, conținut audiovideo, cărți, articole, documente, materiale de propagandă, precum și alte asemenea reprezentări care transmit idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (art. I pct. 3 din Lege).
Este lesne de observat că definiția citată este circulară, deoarece lămurește numai sensul noțiunii de materiale, dar calificarea acestora ca fiind fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se realizează prin trimitere la idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, ceea ce nu lămurește deloc semnificația atributelor enumerate de legiuitor. Cu alte cuvinte, lipsește chiar elementul central al materialelor incriminate de art. I pct. 6 din Lege, ceea ce lasă loc arbitrariului în interpretarea și în aplicarea acestei noțiuni de către organele judiciare competente (parchetele și instanțele judecătorești).
Nu se poate susține că asemenea idei, concepții și doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe sunt cele identificate în mod expres în cuprinsul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 31/2002 (prevedere ce nu a suferit modificări ca urmare a adoptării Legii).
a) prin organizație cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura și violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, incitarea la xenofobie, recurgerea la violență pentru schimbarea ordinii constituționale sau a instituțiilor democratice, naționalismul extremist. În această categorie pot fi incluse organizațiile cu sau fără personalitate juridică, partidele și mișcările politice, asociațiile și fundațiile, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerințele prevăzute la prezenta literă;
În principal, enumerarea din norma citată nu este exhaustivă, fapt ce rezultă din utilizarea conjuncției precum.
În subsidiar, nici aceste prevederi nu sunt suficient de clare, deoarece utilizează concepte relative ori imposibil de cuantificat, cum ar fi naționalismul extremist. Legiuitorul nu delimitează conceptul de naționalism de superlativul acestuia, naționalismul extremist, astfel că este dificilă delimitarea dintre idei, concepții și doctrine simplu naționaliste, care par să fie permise de legiuitor, și cele extremiste, a căror distribuire sau punere la dispoziția publicului se pedepsește cu închisoarea de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi. Cu alte cuvinte, frontiera ilicitului penal nu este trasată deloc de legiuitorul organic.
Într-un al doilea subsidiar, sintagma naționalism extremism din cuprinsul art. 2 lit. a) a Ordonanţei este neconstituțională în raport cu art. 30 alin. (7) din Constituție, extinzînd nepermis sfera limitărilor care pot fi aduse libertății de exprimare.
Astfel, potrivit art. 30 alin. (7) din Constituție, sunt interzise exclusiv manifestările următoare: defăimarea țării și națiunii, îndemnul la un război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
Cu alte cuvinte, textul constituțional enumeră expres și limitativ limitările posibile care pot fi aduse prin lege dreptului fundamental la liberă exprimare. Orice alte limitări, care nu se regăsesc printre categoriile menționate generic în cuprinsul textului constituțional, sunt contrare Legii fundamentale, constituind o ingerință nepermisă a puterii legiuitoare în sfera libertății de exprimare a gîndurilor, opiniilor și credințelor. Această concluzie s-a degajat și în jurisprudența consolidată a Curții Constituționale[9].
Contrar acestor coordonate constituționale, prevederile O.U.G. nr. 31/2002 lărgesc sfera ideilor, concepțiilor și doctrinelor a căror promovare este interzisă de lege și la cele care încurajează naționalismul extremist, deși această formulare nu este avută în vedere de textul constituțional și nu se bazează pe niciunul dintre criteriile discriminatorii pe care le enumeră legiuitorul constituant în cuprinsul art. 30 alin. (7) din Legea fundamentală.
De asemenea, enumerarea inclusă în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 31/2002 are un caracter exemplificativ, lăsînd de înțeles că pot să existe mai multe idei, concepții sau doctrine a căror promovare este interzisă de lege, altele decît cele menționate explicit de legiuitor. Din nou, caracterul exemplificativ al enumerării intră în contradicție flagrantă cu natura limitată a ingerințelor permise legiuitorului în sfera libertății de exprimare, conform art. 30 alin. (7) din Legea fundamentală, ceea ce este un viciu evident de constituționalitate.
Ca atare, prevederile art. I pct. 3 din Lege suferă de aceeași lipsă de claritate, precizie și previzibilitate, ceea ce contravine standardului de calitate pe care Curtea Constituțională îl deduce din interpretarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea noastră fundamentală.
d. Lipsa de claritate a noțiunii de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, din perspectiva concentrației conținutului
Definiția materialelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe din art. I pct. 3 al Legii este: b^1) prin materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se intelege imagini, mesaje text, conținut audiovideo, cărți, articole, alte documente si materiale de propagandă, precum și alte asemenea reprezentări care transmit idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Prin comparație, art. 2 lit. b) din Ordonanță prevede: b) prin simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se înțelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepțiile sau doctrinele prevăzute la lit. a).
Dacă la art. 2 lit. b) din Ordonanță este clar ca intenția legiuitorului a fost de a sancționa materiale cu conținut integral fascist, legionar, rasist sau xenofob (nu ne referim aici la ambiguitatea de la punctele b) și c) anterioare), la art. 2 lit. b^1) introdus prin Lege nu este clară concentrația de astfel de conținut pe care legiuitorul dorește să îl sancționeze.
De exemplu, publicistica lui Mihai Eminescu conține idei și concepții xenofobe, inclusiv antisemite. Chiar și poezia lui Mihai Eminescu conține idei și concepții xenofobe, de exemplu Scrisoarea a III-a
Este absolut neclar pînă la ce nivel prezența unor idei și concepții fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (în plus față de ambiguitatea de la punctul anterior) face dintr-un text un material cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob în sensul Legii.
Claritatea este necesară din moment ce art. 4 alin. (2^1) sancționează penal distribuirea unor astfel de materiale: (2^1) Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani si interzicerea unor drepturi.
Alin. (3) nu constituie o excepție suficientă: (3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1), (2) sau (2^1), dacă este săvîrșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.
De exemplu, transmiterea unei opere literare între doi particulari care nu sunt artiști sau cercetători, în scopul unui interes personal față de respectiva operă literară nu se încadrează în excepția prevăzută de alin. (3).
e. Lipsa de claritate a noțiunii de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, din perspectiva autorului materialului
Art. 4 din Ordonanță prevede:
(1) Confecționarea, vînzarea, răspîndirea, precum și deținerea în vederea răspîndirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
(2^1) Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
(3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1), (2) sau (2^1), dacă este săvîrșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.
Întrucît Ordonanța nu prevede o definiție a materialelor rasiste și xenofobe, interpretarea alin. (2^1) trebuie făcută, în opinia noastră, prin metoda sistematică în raport cu întreg conținutul articolului 4.
Alin. (1) și (2) se referă la producerea de materiale cu scopul de a promova o doctrină fascistă, legionară, rasistă sau xenofobă – nu ne referim aici la ambiguitatea de la punctele b) și c) anterioare. Prin interpretarea sistematică, alin. (2^1) se referă la distribuirea de astfel de materiale.
Prin introducerea definiției materialelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe la art. 2 lit. b^1) și prin modificarea în consecință a art. 4 alin. (2^1), nu este clar cine sunt autorii acestor materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Nu este clar dacă orice text literar care conține idei și concepții fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se încadrează în definiția materialelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.î
Așa cum am arătat și la punctul anterior, claritatea este necesară din moment ce art. 4 alin. (2^1) sancționează penal distribuirea unor astfel de materiale.
f. Lipsa de claritate a sintagmei cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, din trei perspective
O altă modificare esențială este aceea că Legea analizată adaugă la sintagma persoane vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, care este utilizată de mai multe ori în cuprinsul O.U.G. nr. 31/2002, sintagma persoane care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (art. I pct. 9 și 15 din Lege). Rezultatul este acela că, după adoptarea Legii:
este incriminat cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, infracțiunea fiind pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi – art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002, în forma modificată prin Lege;
se interzice acordarea sau menținerea numelor persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe unor bulevarde, străzi, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri publice – art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002, în forma modificată prin Lege;
se interzice acordarea sau menținerea numelor persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe unor organizații indiferent dacă aceste organizații au sau nu personalitate juridică – art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 31/2002, în forma modificată prin Lege.
Prevederile reproduse anterior, introduse prin Legea analizată, ridică serioase probleme de constituționalitate, din perspectiva lipsei acestora de claritate.
În primul rînd, Legea nu identifică autoritatea competentă să stabilească că o anumită organizație are caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, astfel încît există riscul unor soluții contradictorii pronunțate în practica administrativă și judiciară. Altfel spus, este posibil ca una și aceeași organizație să fie calificată de anumite instanțe sau organe administrative ca avînd un caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, pe cînd alte autorități judiciare sau administrative să aprecieze că organizația respectivă nu poate să fie încadrată în această categorie. Rezultă de aici un climat de insecuritate juridică, care poate conduce la pronunțarea unor hotărîri contradictorii, în care persoane care au făcut parte din organele de conducere ale aceleiași organizații să fie achitate, respectiv să fie condamnate la pedeapsa închisorii de la 3 luni la 3 ani sau la pedeapsa amenzii, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept, proclamat de art. 1 alin. (3) din Constituție.
Merită sesizat că Legea se îndepărtează chiar și de standardele impuse de reglementarea existentă. Potrivit art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 31/2002, în categoria persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, sunt cuprinse și persoanele din conducerea unei organizații al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărîrea unei instanțe penale internaționale. Noua reglementare nu mai impune, ca o condiție obligatorie calificării unei organizații ca avînd caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, existența unei hotărîri judecătorești definitive care să constate acest caracter, ceea ce nesocotește principiul supremației legii și competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a se pronunța asupra limitării drepturilor fundamentale.
Acest derapaj al legiuitorului este semnalat și de Consiliul Legislativ, care atrage atenția că normele incriminatoare trebuie să se aplice numai acelor organizații al căror caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob a fost deja constatat printr-o hotărîre judecătorească definitivă (pct. 10 din Avizul Consiliului Legislativ[11]).
În al doilea rînd, Legea nu enumeră nici criteriile prin raportare la care se poate stabili că o persoană anume a făcut parte din conducerea unei astfel de organizații prohibite. Mai exact, legiuitorul ar fi trebuit să lămurească cel puțin următoarele aspecte:
care sunt atribuțiile pe care persoana respectivă trebuia să le fi îndeplinit pentru a se considera că face parte din organele de conducere ale organizației, respectiv că nu a existat o simplă funcție de execuție în cadrul organizației interzise;
dacă prevederile nou introduse se referă doar la conducerea centrală a organizației interzise sau și la organele locale de conducere ale aceleiași organizații;
dacă este relevantă implicarea efectivă a persoanei în conducerea organizației sau dacă simpla împrejurare că aceasta figurează nominal printre membrii conducerii organizației este suficientă pentru aplicarea prevederilor legale nou introduse.
Această chestiune este semnalată, la rîndul ei, de Consiliul Legislativ, care accentuează necesitatea stabilirii unor criterii clare pentru determinarea apartenenței unei persoane la organele de conducere ale unei organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (pct. 10 din Avizul Consiliului Legislativ[12]).
În consecință, identificăm o nouă încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, determinată de lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a reglementării introduse prin art. I pct. 9 și 15 din Lege. De asemenea, textele analizate nesocotesc și prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, deoarece de esența statului de drept este ca numai o instanță judecătorească să se poată pronunța asupra caracterului interzis al unei organizații, nu și o autoritate a administrației publice.
În al treilea rînd, nu se lămurește semnificația pe care trebuie să o primească noțiunea de promovare publică a cultului anumitor categorii de persoane. Este evident că un astfel de cult implică o acțiune mai intensă decît simpla admirație a unei persoane, însă este total incert unde ar trebui să fie trasă linia de demarcație între admirația licită a unei persoane (chiar dacă aceasta face parte din categoriile indicate de legiuitor) și cultul infracțional al persoanei.
Cu alte cuvinte, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze un barem minim de intensitate a promovării persoanelor menționate în art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002, în raport de care să se poată stabili de către organele judiciare competente (parchete și instanțe de judecată), pe baza probelor administrate în fiecare caz, dacă o faptă concretă constituie infracțiune (de exemplu, simpla citare a unor declarații făcute de o persoană; promovarea unor idei ale persoanei, care nu au legătură cu vreo ură națională, rasială, de clasă sau religioasă; prezentarea unor aspecte considerate pozitive din activitatea persoanei, altele decît cele care au legătură cu discriminarea sau ura națională, rasială, de clasă sau religioasă).
Prin urmare, în funcție de interpretarea organelor judiciare competente, o anumită faptă poate să constituie fie infracțiunea reglementată prin art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002, fie o manifestare licită a libertății de exprimare, ceea ce creează o incertitudine nepermisă în aplicarea normelor incriminatorii, contrară prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție.
g. Concluzii logice si juridice
Față de toate argumentele expuse mai sus, apreciem că:
art. I pct. 2 din Lege este neconstituțional întrucît prevede interzicerea materialelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, dar noțiunea este neclară;
art. I pct. 3 si art. II pct. 1 din Lege sunt neconstituționale întrucît definesc materialele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, respectiv antisemite, dar noțiunea este neclară;
art. I pct. 5 din Lege este neconstituțional întrucît sintagma organizație cu caracter legionar este neclară;
art. I pct. 6, 7, 8 din Lege sunt neconstituționale întrucît se referă la materialele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, dar noțiunea este neclară;
art. I pct. 9, 14, 15 din Lege sunt neconstituționale din cele trei perspective de la punctul f.
2. Critici de constituționalitate din perspectiva dreptului la informație (art. 31 din Constituție), accesului la cultură (art. 33 din Constituție), libertății de exprimare (art. 30 din Constituție)
Am arătat la punctele 1d și 1e că prevederile Legii pot fi interpretate ca o interdicție de difuzare și de interacțiune interpersonală față de texte culturale. O asemenea interdicție încalcă dreptul la informație prevăzut de art. 31 din Constituție și accesul la cultură prevăzut de art. 33 din Constituție.
Am arătat la punctul 1f că prevederile Legii pot fi interpretate în sensul interzicerii referirii la o persoană (de exemplu, simpla citare a unor declarații făcute de o persoană; promovarea unor idei ale persoanei, care nu au legătură cu vreo ură națională, rasială, de clasă sau religioasă; prezentarea unor aspecte considerate pozitive din activitatea persoanei, altele decît cele care au legătură cu discriminarea sau ura națională, rasială, de clasă sau religioasă). O asemenea interdicție încalcă libertatea de exprimare prevăzută de art. 30 din Constituție.
În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului este neconstituțională.
