Strasbourg a fost declarat zonă roşie. Unde se mută Parlamentul European

Preşedintele Parlamentului European David Sassoli a anunţat că următoarea sesiune plenară al PE din perioada 14 – 17 septembrie va avea loc la Bruxelles, în condiţiile în care oraşul Strasbourg a fost declarat zonă roşie din cauza pandemiei de Covid-19.
„Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă să reluăm normal sesiunile plenare în Strasbourg. Cu toate acestea, revenirea pandemiei în multe state membre şi deciziile luate de autorităţile franceze de a clasifica întregul district al Rinului de Jos ca zona roşie, ne obligă să reconsiderăm multarea la Strasbourg. Deşi suntem foarte dezamăgiţi de această decizie, trebuie să luăm în considerare că trasferul întregii administraţii a Parlamentului European ar presupune carantina pentru toţi angajaţii la reîntoarcerea lor la Bruxelles”, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei afişat pe site-ul PE.
Sassoli a adăugat că cei din PE vor să se reîntoarcă la Strasbourg şi sunt încrezători că acest lucru va fi posibil, odată ce pandemia de COVID-19 va trece într-un trend descendent.
„Trecem printr-o perioadă dificilă şi sunt recunoscător pentru toată cooperarea, disponibilitatea şi expertiza arată de autorităţile medicale şi guvernamentale din oraşul Strasbourg. Dorinţa reprezentanţilor Parlamentului European este de a se reîntoarce la Strasbourg şi suntem încrezători că, în faţa unui trend descendent al pandemiei, acest lucru va fi posibil”, a completat David Sassoli.
El a mai spus că „sesiunea plenară din 14-17 septembrie a Parlamentului European va avea loc la Bruxelles”.
Sursa: News.ro
- Fratele lui Viktor Orbán, reținut pentru trafic de migranți. Anunțul exploziv al actualului premier, Péter Magyar
Premierul Péter Magyar a anunțat luni dimineață, într-o postare pe Facebook, că fratele fostului premier ungar, Viktor Orbán, ar fi fost reținut, făcând referire la informații apărute în presa maghiară. Fratele fostului premier ungar, Viktor Orbán, ar fi fost reținut „Potrivit rapoartelor de presă, fratele lui Viktor Orbán, Áront Orbán, a fost reținut sub suspiciunea … - Guvernul schimbă strategia: Taxe mai mici pe salariul minim în loc de majorări forțate. Ce propune mediul de afaceri pentru 2027
Românii remunerați cu salariul minim pe economie ar putea încasa un venit net mai mare în 2027, fără ca statul să impună angajatorilor o nouă majorare a salariului brut. Această soluție de compromis, bazată pe reducerea poverii fiscale pe muncă, a fost avansată de reprezentanții mediului de afaceri. În paralel, sindicatele solicită transferul unor contribuții … - Stenograme | Hubert Thuma îl pune la zid pe Ilie Bolojan pentru blocarea alegerilor interne: „Vă este frică de competiție?”
Ședința de duminică, 8 noiembrie, a Biroului Politic Național al PNL a fost scena unei confruntări directe și contondente între președintele partidului, Ilie Bolojan, și șeful Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. Disputa a explodat pe tema blocării scrutinurilor interne din filiale, Bolojan fiind acuzat frontal că impune un management autoritar, bazat exclusiv pe interimate controlate … - Ziua decisivă pentru Călin Georgescu: Judecătorii hotărăsc astăzi dacă fostul candidat la prezidențiale scapă de arestul preventiv
Tribunalul București reia astăzi judecarea cererii prin care Călin Georgescu speră să schimbe gratiile centrului de detenție cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar. Săptămâna trecută, instanța a fost obligată să amâne pronunțarea, deoarece motivarea Curții de Apel București (CAB) privind prelungirea arestului preventiv nu ajunsese încă la dosar. Judecătorii decid dacă fostul candidat la … - Operațiunea JUPITER la Galați: Poliția a confiscat 35 de mașini de lux într-un dosar de spălare a banilor cu un prejudiciu de 3 milioane de euro
Polițiștii gălățeni au dat duminică, 8 noiembrie, o lovitură devastatoare rețelelor de crimă organizată, indisponibilizând nu mai puțin de 35 de autoturisme de lux, a căror valoare cumulată se ridică la aproximativ 2,8 milioane de euro. Operațiunea, desfășurată sub numele de cod JUPITER, a vizat destructurarea unei grupări suspectate că, în ultimii patru ani, a …




