Cei cinci redactori şefi adjuncţi ai principalului cotidian economic rusesc, Vedomosti, au demisionat

Cei cinci redactori şefi adjuncţi ai principalului cotidian economic rus Vedomosti şi-au prezentat luni demisiile, după luni de dispute cu noul redactor şef, pe care îl acuză de cenzură, relatează AFP.
Cei cinci jurnalişti, dintre care unul este angajat al ziarului încă de la începuturile publicaţiei, din 1999, iar ceilalţi de peste 15 ani, „părăsesc ziarul pentru a protesta împotriva numirii lui Andrei Chmarov în funcţia de redactor-şef al publicaţiei”, a afirmat ziarul într-un articol publicat online.
Ziarul a fost cumpărat la sfârşitul lunii mai de către directorul unei agenţii de presă necunoscute numită FederalPress, Ivan Ieriomine.
Însă noul redactor-şef, Andrei Chmarov, a fost numit încă din luna martie, după ce fostul proprietar a anunţat că intenţionează să vândă publicaţia.
De atunci, jurnaliştii au denunţat creşterea cazurilor de cenzură, fie că a fost vorba despre un subiect privind menţinerea la putere a preşedintelui Vladimir Putin, fie un altul cu privire la scăderea popularităţii sale, potrivit unui sondaj al centrului Levada, sau chiar articole referitoare la gigantul petrolier Rosneft.
Redactorii afirmă că vânzarea ziarului este de fapt o preluare a controlului de către acest grup şi a şefului său Igor Sechin, un apropiat al preşedintelui rus.
În mai, o anchetă realizată de Vedomosti, Meduza, Forbes Rusia şi The Bell a dezvăluit că Rosneft „controla” de facto acest cotidian economic şi a putut să aleagă noii săi şefi pentru că banca sa, RRDB (Banca Rusă de Dezvoltare Regională), deţinea datoria proprietarului de la acea vreme, Koudriavtsev.
„În ultimele luni, circa 10 din cei peste 90 de jurnalişti, inclusiv trei şefi de departamente, au părăsit Vedomosti” din cauza „reticenţei lor de a lucra” cu Chmarov, a spus ziarul.
În cei 20 de ani de la sosirea la putere a lui Vladimir Putin, toate canalele de televiziune naţionale private, precum şi numeroase posturi de radio şi ziare, au fost preluate de apropiaţi ai Kremlinului sau au dispărut, notează AFP
Sursa: www.agerpres.ro
- Românii care au semnat antecontracte pentru locuințe rămân cu TVA de 9%
Senatul a trecut în plen un proiect de lege prin care se prelungește până în 30 septembrie cota redusă de TVA pentru achiziționarea de locuințe. Această cotă este valabilă pentru oamenii care au semnat antecontracte de achiziție de locuințe. Decizia vine ca o reacție la situația creată la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. … - Revoltă uriașă în zootehnie! Crescătorii de ovine ies în stradă: cer demisia președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu
Fermierii se pregătesc să iasă din nou în stradă, de această dată nemulțumiți de deciziile luate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Crescătorii de ovine și caprine anunță un protest de amploare în fața sediului ANSVSA, programat pentru 3 august, și cer demisia președintelui instituției, Alexandru Bociu. Nemulțumirile au apărut după modul … - Optoelectronica a prezentat sisteme anti-drone testate cu succes în exercițiile NATO de la BSDA 2026: Le vom produce în România, în proporție de peste 65%
Tehnologii anti-dronă de ultimă generație, prezentate de Optoelectronica la BSDA 2026: De la preluarea controlului la lasere și producție locală Într-un context de securitate regional marcat de creșterea exponențială a amenințărilor aeriene, compania românească Optoelectronica a atras atenția la expoziția Black Sea Defence Aerospace (BSDA) 2026 de la București cu o serie de soluții inovatoare … - Directorii generali ai APIA şi ANF au fost suspendaţi din funcţii: DNA i-a trimis în judecată
Directorii generali ai APIA şi ANF, suspendaţi din funcţii, după ce DNA i-a trimis în judecată. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a dispus, prin ordin de ministru, suspendarea de drept a raportului de serviciu a directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, şi încetarea exercitării temporare a funcţiei de director general al Autorităţii … - EXCLUSIV | Orașul scăpat de sub controlul statului: Rețeaua mafiotă din Craiova care a capturat administrația, justiția și politicul
Craiova a devenit un teritoriu în care „legea pumnului și a banilor” înlocuiește statul de drept. O rețea complexă de interese obscure, care leagă zona de crimă organizată de vârful administrației locale, magistratură, poliție și servicii de informații, operează nestingherită în inima Olteniei. Facem astăzi un apel public și ferm către instituțiile centrale ale statului …




