Știrile 60m.RO
Monica Iagăr, fostă campioană la săritura în înălțime, medaliată cu aur la Campionatele Europene din 1998, s-a înscris în AUR
Monica Iagăr, fostă campioană la săritura în înălțime, medaliată cu aur la Campionatele Europene din 1998, a intrat în politică. În vârstă de 50 de ani, fosta sportivă s-a înscris pe lista partidului AUR pentru alegerile europarlamentare.
Monica Iagăr s-a implicat în ultimele săptămâni în lucruri care țin de activitatea partidului și a participat la o masivă campanie de strângere de semnături. Atât pe străzile Capitalei, cât și în țară.
Zilele trecute fosta campioană a fost la Brăila unde și-a prezentat programul în fața alegătorilor. Monica Iagăr a fost prezentă la finalul lunii trecute pe arena de atletism „Iolanda Balaș” din Capitală unde lucrările de modernizare începute în urmă cu 15 ani sunt încă nefinalizate.