Miza reală a începutului de an: șefii din justiție și serviciile secrete se negociază „la pachet”, iar președintele Nicușor Dan pare tot mai izolat
În culisele puterii, începutul de an 2026 aduce în prim-plan una dintre cele mai sensibile bătălii instituționale: numirea șefilor marilor parchete și ai serviciilor de informații, un proces care, potrivit unor surse politice citate de presă, se poartă „la pachet” și ar urma să fie decis prin negocieri între partidele din coaliție și președintele României, Nicușor Dan.
Dincolo de limbajul protocolar („consultări”, „cooperare instituțională”), criticii acestui mecanism vorbesc despre un târg politic cu efect direct asupra justiției și a securității naționale. Discuțiile pentru șefia SRI și SIE, dar și pentru conducerea DNA, DIICOT și Parchetul General, sunt descrise în presă drept un joc de putere în care partidele încearcă să obțină influență asupra pozițiilor-cheie.
„La pachet”: o formulă care irită
Faptul că numirile sunt tratate „la pachet” ridică suspiciuni serioase în spațiul public: în loc ca fiecare funcție să fie discutată pe criterii profesionale, există temerea că se negociază în bloc, ca într-o tranzacție. Conform informațiilor publicate de Agerpres și preluate de mai multe publicații, există „patru-cinci variante” pentru serviciile speciale, iar discuțiile implică inclusiv persoane cu profil politic.
În această ecuație, rolul PSD este descris ca fiind decisiv, atât prin numărul de parlamentari, cât și prin faptul că Ministerul Justiției inițiază procedura și face propuneri pentru șefii de parchete. Astfel, puterea de negociere a președintelui este limitată, iar criticii vorbesc despre un șef de stat prins în mecanismele coaliției: fără sprijin politic solid, Nicușor Dan riscă să ajungă spectator la propriile numiri, dependent de compromisuri.
Nicușor Dan, „izolat” în jocul de putere
Deși președintele a declarat public că are o „listă scurtă” și că există consultări serioase cu liderii politici, mesajul său este perceput ca unul prudent, aproape defensiv. În loc să fixeze standarde și criterii clare pentru selecție, șeful statului pare să se miște în limitele dictate de coaliție și de aritmetica parlamentară. Iar această realitate alimentează narativul că președintele este izolat, vulnerabil la presiuni și obligat să accepte formule impuse „de sistem”.
Criticii avertizează că tocmai aici se joacă miza majoră: nu doar cine ocupă funcțiile, ci cine controlează instituțiile. Dacă procesul este dominat de negocieri politice, există riscul ca independența justiției și neutralitatea serviciilor să devină monedă de schimb. Într-un stat democratic, astfel de numiri ar trebui să inspire încredere și să fie bazate pe competență și integritate; în schimb, percepția publică este că asistăm la o luptă între grupuri de influență pentru a decide cine va conduce instituțiile-cheie. În mod inevitabil, „bătălia șefilor” devine și o bătălie pentru credibilitatea statului. Dacă numirile se fac prin târg politic, România riscă să consolideze impresia că instituțiile nu sunt independente, ci împărțite pe zone de influență. Iar într-o asemenea logică, orice președinte, inclusiv Nicușor Dan, poate ajunge captiv negocierilor, indiferent de intențiile declarate.
