Știrile 60m.RO

Mircea Geoană: „Salvatorul” care n-a schimbat nimic în 30 de ani, dar cere ajutorul tinerilor să „facă România mai bună”

Așadar, Mircea Geoană, candidatul etern și „independent” la orice funcție importantă din țară, ne cere ajutorul pentru a schimba România. Da, ați citit bine! Omul care, în ultimele trei decenii, a ocupat toate funcțiile posibile, de la Ambasador în SUA la președinte PSD, vrea acum să ne păcălească pe toți spunându-ne că… nu a avut timp să schimbe nimic! Serios, Mircea?

Ca un veritabil magician, Geoană a reușit să facă disparută orice amintire a celor trei mandate de senator sau a funcției de președinte al PSD – partidul care a guvernat România aproape non-stop. Ah, și să nu uităm: a fost președintele Senatului, iar când noi încă desenam cu cretă pe asfalt, el se învârtea în cercul celor mai „integri” oameni, precum Adrian Năstase și Sorin Ovidiu Vîntu. Dar stai, cum de n-a schimbat nimic până acum? Știe el ce face, că doar „Mihaela, dragostea mea” încă e viral pe TikTok!

Acum, Geoană ne cere, cu un zâmbet fals, să ne alăturăm lui pentru a „schimba” lucrurile în România. După zeci de ani în care n-a făcut nimic, vrea să ne facă pe toți să credem că este soluția pentru viitor. Și să fie clar, dragi tineri: omul nu ne cere doar votul, ne cere să ne lăsăm păcăliți din nou, de parcă am fi uitat tot ce n-a făcut în ultimele trei decenii.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button