Știrile 60m.RO

Mircea Coșea, revoltat după ce FMI a pus jugul pe români: ”E paralel cu realitatea! Guvernul a acceptat aproape tot”

Avertismentul FMI pentru guvernele din Europa, prin care a fost cerută retragerea sprijinului oferit cetățenilor, pe fondul crizei energetice, îl nemulțumește pe economistul Mircea Coșea. 

Fostul ministru al Economiei a criticat poziția Fondului Monetar Internațional (FMI), care a ținut să ceară fără menajamente liderilor politici din Europa să retragă sprijinul cetățenilor, pentru plata facturilor uriașe la energie.

Curentul electric s-a scumpit brusc în Europa, iar FMI vrea ca cetățenii să fie cei care suportă consecințele. Practic, s-a cerut ca din cauza prețurilor nejustificate, oamenii să fie nevoiți să facă economie la energie. Acest discurs a atras o replică tăioasă din parte cunoscutului profesor universitar, Mircea Coșea.

Economia are diferite sarcini, ea lucrează cu cifre, compară, împarte că până la urmă economia este o știința și este baza unei politici care trebuie să sprijine populația.

În condiții de resurse minime, economia ar trebui să găsească soluții ca populația să aibă o acoperire cât mai bună a necesității.

Dacă Fondul Monetar Internațional părăsește populația, mă întreb de ce mai avem nevoie de guverne. Atunci ce fac guvernele? Se ocupă numai de Ucraina?”, a declarat Mircea Coșea, pentru Antena 3.

Economistul Mircea Coșea: „Nu cred că guvernele din Europa vor asculta indicațiile FMI / România e un caz special”

În plus, reputatul economist a subliniat marea greșeală făcută de România în ultimele trei decenii în raport cu FMI, faptul că a acceptat o poziție complet obedientă.

„Eu aș prefera să nu includ în România în această situație, pentru că România e un caz special. România nu a avut niciodată o poziție clară, bine gândită, în legătură cu negocierea pe care a avut-o cu Fondul Monetar Internațional.

A acceptat aproape tot. Însă nu cred în această lume, în această situație, că guvernele vor asculta indicațiile Fondul Monetar, ba din contră, văd contrar.

Uitați-vă ce se întâmplă în Franța, Guvernul face eforturi extraordinare pentru a ajuta populația. Pe același drum merge Spania şi țările centrale europene, nu mai vorbesc de Ungaria.

Deci e foarte complicat și chiar periculos să lași populația de capul ei în aceste situații, deși sunt total de acord că în aceste condiții trebuie să îţi iei o responsabilitate la nivel individual, pentru că ministrul de Finanțe nu poate să vină acasă la tine fiecare zi”, a mai punctat Coșea.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button