Ministrul Economiei, despre criza din energie: Până în acest moment avem 97 de controale finalizate şi încă 100 de controale ANPC în teritoriu
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că peste două milioane de facturi la energie urmează să fie refăcute în perioada următoare, el precizând că a făcut apel la furnizorii de energie să nu aştepte controalele ANPC, şi, din informaţiile pe care le are, o bună parte din furnizori şi-au modificat aceste aplicaţii, pentru a corecta facturile emise incorect.
”Până în acest moment avem 97 de controale finalizate, şi sunt încă 100 de controale pe care le derulează colegii de la ANPC în teritoriu”, a spus ministrul, precizând că ”peste 2 milioane de facturi urmeaă să fie refăcute, mai precis 2.232.224 de facturi”.
”Sunt foarte multe, şi asta spune ceva, că poate că acea OUG nu a fost interpretată aşa cum trebuie şi că un astfel de demers, aceste facturi, multe greşite, au creat un impact major în rândul populaţiei”, a declarat Florin Spătaru, precizând că ANPC a fost prima entitate a statului care a început aceste controale şi a creat Comandamentul pentru Energie şi o adresă de email pentru a acoperi aceste reclamaţii.
”Am făcut apel la furnizorii de energie să nu aştepte controalele ANPC, pentru că este nevoie de responsabilitate. (..) Din informaţiile pe care le am, o bună parte din furnizori şi-au modificat aceste aplicaţii pentru a corecta facturile”, a spus Spătaru.
Despre facturile majorate, ministurl Economiei a precizat că acestea sunt multe şi au avut un impact major. ”În momentul în care ai o pensie de 900 de lei şi trebuie să plăteşti o factură la gaz de 2.600 de lei, deja s-a depăşit o anumită limită şi trebuie să venim cu măsuri corective”, a explicat el.
Spătaru a menţionat că un astfel de demers, ceeea ce se întâmplă pe piaţa energiei are un impact asupra economiei româneşti. ”Trebuie să avem soluţii dacă vrem să păstrăm economia în picioare”, a mai afirmat el. Despre numărul de sesizări, ministrul a spus că s-au primit în jur de o mie de astfel de sesizări privind facturile la energie, însă nu a fost omis niciun furnizor în privinţa controalelor.
Întrebat dacă noile măsuri vor fi respectate de data aceasta, Florin Spătaru a spus că ”informaţiile pe care le au îi duc spre o direcţie bună, că au înţeles că au greşit, că şi-au asumat responsabilitatea de a modifica aceste facturi, într-un timp cât mai scurt”. ”Sper că asta să fie o lecţie pentru toată lumea şi un mod corect de a trata aceste contracte”, a spus Spătaru.