Internațional

Ministrul de externe maghiar, 9 mesaje de la Moscova în 24 de ore: ”Vine frigul și casele ungurești trebuie încălzite”

Ministrul de externe maghiar a transmis 9 mesaje de la Moscova, în 24 de ore: ”Vine frigul și casele ungurești trebuie încălzite”, ”Cooperare cu Rusia pe baza respectului reciproc”, ”Liniște, dar frig” pe râul din Moscova și susținere pentru sportivii ruși și belaruși sunt câteva dintre mesajele transmise de Péter Szijjártó de joi până vineri. 

”Vine frigul și casele ungurești trebuie încălzite. Aprovizionarea noastră în siguranță cu energie nu poate fi garantată fără Rusia”, a transmis Péter Szijjártó, ministrul de Externe ungar, vineri, de la Moscova, unde are loc Săptămâna Energiei.

Ministrul de Externe a publicat nouă mesaje pe Facebook într-o singură zi despre activitatea sa la Moscova și despre încurajarea sportivilor ruși și belaruși care nu sunt primiți la anumite competiții, dar și despre relația de ”respect reciproc” dintre Ungaria și Rusia:

  • ”Ungaria se străduiește să continue cooperarea cu Rusia pe baza respectului reciproc, în ciuda circumstanțelor geopolitice actuale. Cooperarea maghiară-rusă în zonele evidențiate strategic pentru țara noastră, prin urmare furnizarea noastră de energie sigură nu ar fi garantată fără menținerea relațiilor cu Rusia. Sancțiunile nu afectează nici domeniile agricole și de sănătate, așa că continuăm să sprijinim extinderea companiilor agricole și industriei alimentare maghiare pe piața rusă și încurajăm dezvoltarea cooperării în domeniul sănătății. Mihail Murasko, ministrul Sănătății, președintele Comisiei Mixte Economice, a făcut personal multe pentru îmbunătățirea cooperării, fie că este vorba de livrări de gaze sau de vaccinarea anterioară împotriva coronavirusului”, a mai transmis vineri
  • ”Credem că sportul poate crea pace, de aceea susținem sportivii să concureze între ei în condiții de pace. Nu doar că vorbim despre orice, dar și acționăm în consecință: echipa de fotbal a Belarusului și echipa de handbal a Ucrainei au jucat meciurile de calificare la Campionatul Mondial în Ungaria”, a mai scris Szijjarto, care a publicat o fotografie cu el și ministrul rus al Sportului.

Ministrul maghiar de Externe a început seria celor 9 postări din 24 de ore cu un mesaj în care anunța că ajunge la Moscova, apoi cu o fotografie cu râul din Moscova și cu mesajul ”Liniște, dar frig, dimineață, pe malul râului din Moscova”, a făcut live de la întâlnirea referitoare la energie și a încheiat seria postărilor cu fotografii de la întâlnirea cu miniștri ruși ai Energiei și Industriei, care sunt și vicepremieri, Gyenyisz Manturov și Alexander Novak.

Ungaria a acționat în ultimii ani ca un cal troian al Rusiei în UE și NATO, blocând deseori acțiuni ale Uniunii Europene împotriva Moscovei. Unul dintre exemple este de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, când Budapesta a blocat eliminarea Rusiei din sistemul internațional de plăți interbancare SWIFT.

Pe de altă parte, ministrul de Externe Peter Szijjarto a fost decorat chiar cu o lună înainte de invazie de omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru ”servicii aduse intereselor Rusiei”.

Ungaria, membră a Uniunii Europene şi NATO, s-a apropiat de Moscova în ultimii ani sub egida populistului Viktor Orban care a condamnat invazia rusă, doar după un protest masiv al opoziției de la Budapesta.

De asemenea, Guvernul Viktor Orbán alocă zeci de milioane de euro liderului sârbilor bosniaci, care vrea să arunce în aer pacea fragilă din Balcani, scrie publicația ungară de opoziție Nepszava. Milorad Dodik, președintele enclavei sârbe din Bosnia, s-a lăudat recent cu un grant de 18 milioane de euro din partea Ungariei. El e susținut fățiș de Federația Rusă, care vizează destabilizarea Balcanilor.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button