Politică

Ministrul Agriculturii spune că nu le poate face nimic speculanților care îi jefuiesc pe români

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat, marți dimineața, la Antena 3, întrebat ce face statul împotriva ”speculanților” din piețe care vând carnea de miel cu 60 de lei kilogramul, că ”nu există bază legală” pentru a fi sancționați și că ”infracțiunea de speculă a fost eliminată din Codul Penal”.

”Sancțiunile vin în sarcina consiliului concurenței, în cazul în care se constată Consiliul Concureței poate sancționa operatorii. Noi împreună cu ANAF și ANPC facem controlale periodic. Au început să apară legumele românești, pe măsură ce cantitățile vor crește evaluarea mea e că și prețurile încep să se domolească”, a mai spus ministrul agriculturii.

Chesnoiu a mai precizat că au fost aplicate amenzi în această perioadă în cazul comercianților care vând legume din import etichetate drept legume românești.

Întrebat ce ar face dacă ar avea o pensie de 1000 de lei și ar vedea în galantar carnea de miel cu 60 de lei kg, ministrul agriculturii a declarat că ”este o situație care nu este de dorit” și că ”din cauza majorării inflației, creșterii prețului la energie am ajuns în situația să apară perturbări ale pieței”.

Atenționat că voucherle nu vor fi disponiile de Paște ci abia de la 1 iunie, ministrul a precizat: ”Când iei măsuri de ce le-ai luat, când nu le iei, de ce nu le iei”.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button