Economie

Ucraina inundă România cu rapiță Made in Moldova

Republica Moldova se apropie de un record al exporturilor de rapiţă, România fiind de departe principala piaţă de desfacere, iar acest salt semnificativ a generat suspiciuni din partea unor producători români că acesta ar fi vorba, de fapt, despre o reexportare a producţiei din Ucraina, relatează NewsMaker.

În 11 luni ale anului 2023, Republica Moldova a exportat peste 292.000 de tone de rapiţă, de aproape patru ori mai mult ca în 2022 şi de peste două ori şi jumătate mai mult comparativ cu anul 2021, când s-au înregistrat o recoltă şi un export mai mari ca în 2022, arată o analiză a expertului Iurie Rija. Dacă tendinţa se menţine, volumul anual de export de rapiţă ar putea trece de 310.000 tone, ceea ce va fi un record pentru Republica Moldova, scrie mold-street.com.

Potrivit sursei, România este principala piaţă de desfacere. Aici a ajuns peste 65% din cantitatea exportată. Anul trecut, 86% din exporturile de rapiţă din Republica Moldova au fost pe piaţa României, în timp ce în 2021, cota României a fost de numai 41%. Pe locul doi este Bulgaria cu o cotă de circa 23% iar pe trei – Olanda, cu o cotă de doar 2,3%.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button