Politică

Minerii din Mehedinți și Maramureș protestează pe 3 și 4 septembrie, nemulțumiți de noua lege a pensiilor

Minerii din Mehedinți și Maramureș vor organiza proteste pe 3 și 4 septembrie, fiind nemulțumiși în urma legii privind recalcularea pensiilor, a anunțat CNS Cartel Alfa.

Protestul de marți se va desfășura în fața Prefecturii Mehedinți, în timp ce miercuri demonstrațiile vor începe la Casa de Pensii Maramureș, apoi în fața sediilor PSD și PNL și se vor încheia la Prefectura Maramureș.

Redăm mai jos comunicatul integral al confederației sindicale:

„Victime ale noii legi a pensiilor, minierii din Mehedinți și Maramureș protestează în 3 și 4 septembrie! CNS Cartel ALFA se alătură luptei pentru drepturile celor care au muncit în domenii esențiale!

CNS Cartel ALFA, cea mai puternică confederație sindicală din România, își mobilizează membrii și susținătorii în apărarea drepturilor minierilor, siderurgiștilor, energeticienilor și CFR-iștilor, categorii care au fost grav afectate de recentele decizii guvernamentale privind pensiile. În contextul scăderii substanțiale a drepturilor pensionarilor care au muncit în condiții dificile, neindexarea pensiilor cu inflația reprezintă o problemă majoră ce pune în pericol stabilitatea financiară a acestor lucrători valorosi.

La Mehedinți, pe 3 septembrie, CNS Cartel ALFA filiala locală va organiza o pichetare la Prefectura Mehedinți pentru a atrage atenția asupra acestei situații injuste și pentru a cere măsuri imediate.

În Maramureș, pe 4 septembrie se va desfășura un marș-miting organizat de CNS Cartel ALFA filiala locală. Acțiunea va începe de la Casa de Pensii Maramureș, va include pichetarea sediilor partidelor politice PSD și PNL și se va încheia la Prefectura Maramureș. Se dorește declanșarea unui dialog social constructiv și reparatoriu cei care au contribuit esențial la dezvoltarea economiei naționale.

CNS Cartel ALFA reafirmă angajamentul său ferm de a proteja și susține interesele membrilor săi și de a se asigura că vocile celor care au muncit în condiții extreme sunt auzite și respectate. Aceste acțiuni sunt un apel puternic la responsabilitate din partea autorităților și un mesaj clar că drepturile lucrătorilor nu pot fi ignorate sau diminuate fără consecințe”.

La rândul său, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat, printr-un comunicat de presă, organizarea, marți, 3 septembrie, a unui protest în fața sediilor PSD și PNL. Sindicaliștii din penitenciare solicită actualizarea urgentă a pensiilor militarilor rezerviști cu nivelurile salariale ale personalului militar activ.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) subliniază că inechitățile dintre pensionarii militari sunt inacceptabile, având în vedere că rezerviștii sunt chemați la luptă în timp de război. Cu o conflagrație la granița României, nu este normal ca statul să mențină asemenea disparități în rândul pensionarilor militari, deoarece actualii militari rezerviști au servit țara cu onoare și demnitate și merită să fie tratați cu respectul pe care l-au câștigat, se arată în comunicat.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni în debutul ședinței de guvern că guvernul adoptă o ordonanță de urgență pentru care pensionarii care au pensiile mărite după recalculare să poată beneficia în continuare de anumite ajutoare sociale sau înlesniri fiscale.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button