Scafandrii polonezi au descoperit epava navei germane pe care s-ar afla „Salonul de Chihlimbar”, furat de la Ţarskoe Selo

Scafandrii polonezi au anunţat că au descoperit epava navei germane Karlsruhe, din Al Doilea Război Mondial, care ar putea să îi ajute să descifreze un mister vechi, de mai multe decenii, inclusiv depistarea locului în care se află comorile din Salonul de Chihlimbar, o cameră spectaculos decorată dintr-un palat al ţarilor din Rusia, care a fost jefuită de nazişti, informează Reuters.
Decorat cu panouri de chihlimbar susţinute cu frunze de aur şi oglinzi, Salonul de Chihlimbar se afla în Palatul Ecaterina, situat în Ţarskoe Selo, la 30 de kilometri sud de Sankt Petersburg, şi a fost văzut pentru ultima dată după ce a fost reconstituit în Konigsberg, pe atunci un oraş portuar german de pe ţărmul Mării Baltice, redenumit Kaliningrad de sovietici şi devenit apoi o enclavă rusă.
Vaporul cu aburi Karlsruhe a plecat din Konigsberg în 1945 având la bord o încărcătură de mare tonaj, înainte de a fi scufundat de avioane sovietice în largul coastelor Poloniei.
Scafandrii companiei Baltictech au anunțat că au găsit epava vasului Karlsruhe. „Căutam epava încă de anul trecut, când am realizat că acea epavă ar putea găzdui cea mai interesantă şi nedescoperită poveste care zace pe fundul Mării Baltice. Este practic intactă. În cala ei, am descoperit vehicule militare, porţelanuri şi multe lăzi ale căror conţinuturi sunt încă necunoscute”, a declarat scafandrul Tomasz Stachura.
Nava Karslruhe a luat parte la Operaţiunea Hannibal, una dintre cele mai ample evacuări pe mare din istoria omenirii, care a ajutat peste 1 milion de soldaţi din trupele germane şi civili din Prusia Răsăriteană să scape de încercuirea trupelor sovietice spre sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Documente din epocă sugerează că nava a părăsit portul Konigsberg în mare grabă, cu o încărcătură consistentă şi având la bord 1.083 de persoane.
„Toate aceste detalii, puse împreună, stimulează imaginaţia. Descoperirea navei germane şi a lăzilor cu conţinuturi încă necunoscute, care se odihnesc pe fundul Mării Baltice, ar putea fi importantă pentru întreaga poveste”, a adăugat scafandrul Tomasz Zwara.
Salonul de Chihlimbar a fost construit în Prusia şi oferit apoi ţarului Petru cel Mare al Rusiei în 1716.
Trupele germane l-au dezmembrat şi transportat în Konigsberg în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, de unde a dispărut în timpul raidurilor prin care Aliaţii au bombardat oraşul. Mulţi istorici au crezut că renumitul salon imperial a fost distrus. După război, meşteşugari din Rusia au construit o replică a Salonului de Chihlimbar în Palatul Ecaterina, realtează Agerpres.
- WSJ: Trump inversează istoria și desemnează Europa, nu Rusia, drept inamic în noua politică de securitate
Un document strategic anual, care descria amenințările de la China la Rusia, își îndreaptă acum o parte din limbajul cel mai dur către aliații NATO. Timp de ani, guvernul SUA a publicat o Strategie de Securitate Națională anuală care prezintă modul în care Washingtonul vede lumea și abordarea sa pentru a gestiona amenințările iminente, de … - Alertă energetică în Republica Moldova. Chișinăul a cerut României ajutor de avarie, după atacurile rusești asupra infrastructurii ucrainene
Alertă energetică în Republica Moldova, după atacurile devastatoare ale armatei ruse asupra infrastructurii electrice din Ucraina, care au afectat „un grup energetic important”. Ca urmare, liniile de intercomunicare ale Moldovei sunt suprasolicitate, iar autoritățile de la Chișinău au solicitat României, preventiv, ajutor energetic de urgență. „Urmare a atacurilor asupra sistemului energetic a Ucrainei, în regiunea … - Evoluția României, de la credite cu buletinul la apă cu buletinul
România traversează un moment absurd, care arată mai clar ca niciodată falimentul moral și administrativ al clasei politice: dacă în urmă cu câțiva ani românii primeau credite cu buletinul, astăzi au ajuns să primească… apă cu buletinul. Situația din Prahova, unde alimentarea cu apă potabilă a fost întreruptă în peste zece localități, expune dimensiunea reală … - Cum pot vota pentru Primăria Capitalei românii care dețin noul buletin electronic
Peste 900.000 de români au obținut deja cartea electronică de identitate până la finalul lunii noiembrie, un document de mărimea unui card bancar cu adresa de domiciliu stocată exclusiv pe cip, fără a fi tipărită. La alegerile locale de duminică, 7 decembrie, pentru Primăria București, unde votul este permis doar celor cu domiciliul în Capitală, … - Șefa diplomației europene: SUA rămân principalul aliat al Europei
Mesaj ferm de la vârful UE! Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a reafirmat sâmbătă importanța Statelor Unite pentru Uniunea Europeană, după publicarea noii strategii americane de securitate, percepută ca naționalistă și alarmistă cu privire la viitorul Europei. „Desigur, există multe critici, dar cred că unele dintre ele sunt întemeiate”, a declarat Kallas, întrebată despre acest document …