Angajații DSP București nu au răspuns la niciun apel telefonic într-un experiment live, într-o emisiune la care participa Raed Arafat

Digi24 a făcut vineri seara un experiment, în prezența secretarului de stat Raed Arafat: s-a pus în situația unui bucureștean care ar avea o problemă legată de COVID-19 și care ar avea nevoie să sune la DSP.
Au fost cel puțin șase încercări la cele trei numere de telefon puse la dispoziție de DSP București. Toate încercările s-au soldat fie cu ton de „ocupat”, fie s-a auzit vocea unui robot. A trecut aproape jumătate de oră până când de la capătul celălalt să se audă o voce umană care a îndemnat: „Ziceți”.
Experimentul a fost motivat de numeroasele mesaje pe care Digi24 le-a primit din partea telespectatorilor în care aceștia s-au plâns că nu pot da de DSP, așa cum prevede procedura, fie pentru a anunța că au fost contacți ai unei persoane pozitive, fie pentru a anunța că au fost depistați cu COVID-19, fie pentru a afla rezultatul unui test pentru SARS-CoV-2.
În acest timp, prezent în studioul Digi24, Raed Arafat a asistat la încercările jurnaliștilor de a da de cineva de la DSP București și a explicat cum ar trebui să funcționeze această instituție, subliniind că a primit recent întăriri, pentru că a fost detașat personal suplimentar.
Când în sfârșit, aproape de încheierea emisiunii, jurnaliștii erau pe punctul de a renunța, a răspuns cineva de la DSP București: „Da, vă rog, bună seara, medicul de gardă, doctor Ilie, DSP București, vă rog”.
Doamna doctor a explicat că în acel moment erau trei persoane de gardă. „Eu în jurul meu am trei telefoane, colegele mele au alte trei. Eu am închis acum trei apeluri simultan, că nu mai dovedeam să fac față”, a explicat medicul.
„Pot să crească numărul (personalului). E un oraș mare. Poate că într-adevăr, trebuie schimbat modul. Nu știu care e modul în care sunt legate telefoanele”, a reacționat Raed Arafat.
Sursa: www.digi24.ro
- Nicușor Dan vrea cu orice preț al doilea mandat și trage de timp ca să rămână zece ani la CotroceniNicușor Dan vrea cu orice preț al doilea mandat și trage de timp ca să rămână zece ani la Cotroceni. Președintele nu renunță la putere și își justifică dorința prin nevoia de „mai mult timp” pentru ca reformele sale să devină realitate. În realitate însă, bilanțul său e plin de întârzieri: încă nu a numit …
- Nicolas Sarkozy, în spatele gratiilor: fostul președinte francez primește tratament preferențial după o vizită controversată la ÉlyséeFostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost reținut astăzi pentru a-și ispăși pedeapsa de cinci ani de închisoare, primită în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei sale prezidențiale din 2007. Deși a declarat că se simte „calm” și nu a cerut un tratament special, administrația penitenciarului i-a oferit o celulă individuală dotată cu televizor …
- Buget construit din iluzii: Guvernul se împrumută masiv, deficitul explodează la 103 miliarde de leiRomânia se afundă tot mai mult în datorii, după ce guvernul a depășit deja pragul de 103 miliarde de lei deficit bugetar în primele nouă luni ale anului. Economistul Ionuț Dumitru, consilier al premierului Ilie Bolojan, avertizează că bugetul pe 2025 a fost „complet nerealist”, construit pe estimări false și venituri trecute „din pix”. Statul …
- Unii dintre supraviețuitorii din Rahova acuză că nu au primit ajutor: „Aveam nevoie de pastile, am dormit 2 zile în mașină”Mai mulți locatari ai blocului afectat din cartierul Rahova susțin că, după tragedia care le-a schimbat viețile, nu au primit sprijinul promis din partea autorităților. Unii dintre ei au fost nevoiți să își petreacă nopțile în mașini, fără medicamente și fără adăpost. După incendiul devastator din cartierul bucureștean Rahova, supranumit „blocul morții”, tensiunile dintre supraviețuitori …
- CFR Călători anunță că și mai multe trenuri vor fi anulate, din cauza datoriilor față de compania de infrastructură. Cele mai afectate ruteCFR Călători a publicat lista completă a trenurilor care sunt anulate din cauza datoriilor pe care operatorul le are față de compania de infrastructură. Spre deosebire de lista publicată luni de CFR SA, operatorul de călători anulează încă 28 de trenuri. În noiembrie, numărul trenurilor aflate în circulație s-ar putea reduce cu aproximativ 100. Peste 70 de trenuri au …