Privatizarea prin metoda MEBO, adoptată în anii ’90, a fost prezentată inițial ca o soluție salvatoare pentru economia României. Sub pretextul democratizării proprietății, această metodă a permis transferul întreprinderilor de stat către angajați și manageri, care deveneau acționari majoritari. Însă, în realitate, metoda MEBO s-a dovedit a fi o capcană prin care industria românească a fost cedată aproape gratuit, lăsând un gol economic care se resimte și astăzi.
Principalul defect al metodei MEBO a fost lipsa de capital a angajaților și managerilor. Pentru a deveni acționari, aceștia erau obligați să contracteze credite sau să acceseze fonduri din surse improprii. În multe cazuri, aceștia nu aveau nici experiența necesară pentru a gestiona companii mari, iar lipsa investițiilor ulterioare a dus la colapsul întreprinderilor. Rezultatul? Fabrici și uzine închise, sute de mii de oameni șomeri și un patrimoniu industrial distrus.
În plus, unele companii privatizate prin metoda MEBO au fost capturate ulterior de investitori străini care, în loc să le dezvolte, le-au închis pentru a elimina concurența. Fabrici întregi, odată competitive pe piața europeană, au fost rase de pe hartă pentru a favoriza interese externe. Mai grav, serviciile secrete, în loc să protejeze interesele economice ale țării, au trădat și au devenit complici la jaful național, închizând ochii sau chiar facilitând aceste tranzacții păguboase.
Metoda MEBO a fost orchestrată sub supravegherea PSD și PNL, două partide care, sub pretextul modernizării economiei, au pus bazele unui jaf național. Corupția și birocrația au facilitat tranzacții obscure, în care întreprinderi de stat valoroase au fost cedate pe nimic. În loc să atragă investitori strategici sau să sprijine dezvoltarea unor industrii competitive, guvernanții au preferat să creeze condiții perfecte pentru faliment.
Astfel, metoda MEBO rămâne simbolul unei epoci a oportunismului și incompetenței. În loc să devină o punte spre prosperitate, această strategie a accelerat declinul industriei românești, transformând o țară cu potențial industrial uriaș într-un importator dependent. România continuă să plătească prețul acestor decizii iresponsabile, iar lecțiile trecutului rămân, din păcate, neînvățate.
