Știrile 60m.RO

Disperarea românilor când ajung în Grecia: Bătaie de joc. Pe germani nu îi testează

Disperarea românilor care ajung în Grecia, fie pe cale rutieră, fie cu avionul, face valuri pe internet. Turiştii reclamă bătaia de joc a autorităţilor elene faţă de români, susţinând că altor naţii nu li se fac testele Covid. Dar părerile sunt şi pro şi contra.

„Azi la ora 15 am ajuns în vamă şi degeaba le-am arătat testul PCR. Am fost ameninţat printre cuvinte urâte, că dacă nu accept şi testarea lor pe marginea şoselei cu aceeaşi pereche de mănuşi la toată lumea, mă întorc în Bulgaria. Aveau o masă plină de eprubete ţinute în căldură şi cine ştie dacă ştiau şi ale cui şi cum sunt.

Bătaie de joc. Aşa suntem trataţi deoarece reprezentanţii MAE nu iau atitudine. În faţa mea mea era o maşină de Germania care venea tot din Bulgaria şi a fost lăsată să treacă fără nici o testare”, scrie un turist.

Pe lângă reproşurile făcute de alţi români, care spun că „aşa le trebuie, mai bine rămâneau în ţara”, sunt şi postări care arată prin ce au trecut turiştii care au venit cu avionul.

„Pentru cei care vin în Grecia cu avionul: am zburat cu o cursă charter Cluj Napoca-Corfu. La aterizare am prezentat buletinul şi codul QR. Am fost testaţi toţi din avion, inclusiv copiii. Totul a durat aprox.40 de minute. Mai mult, am stat după bagaje. Am primit un mesaj în care se spunea să stăm la izolare 24 de ore. A trecut o zi, nu am fost contactaţi. Deci suntem ok, rezultat negativ la COVID-19. De acum ne bucurăm de vacanţă”, scrie un altul.

„Au fost confirmaţi şi după 4 zile 🤣🤣🤣 aşa că mai bine nu răspundeţi la telefon”, sugerează un alt turist. Toate aceste relatări îi determină pe românii care încă nu au plecat să anuleze sau cel puţin să-şi suspende rezervările, scriu majoritatea românilor.

MAE anunţa pe 3 iulie că Grecia poate modifica fără preaviz condiţiile de intrare în ţară Ministerul Român de Externe a avertizat pe 3 iulie că Grecia poate schimba regulile de intrare pe teritoriul ei, fără preaviz, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19.

La acel moment, România raporta peste 400 de cazuri noi de coronavirus în 24 de ore. În prezent, conform celui mai recent anunţ făcut de autorităţi, numărul a crescut la peste 600.

Sursa: www.adevarul.ro

  • Coruptul Marius Voineag, devoalat că a mințit în fața CSM de către subordonata sa, care aspiră la postul de procuror șef adjunct al DNA
    Actualul șef al DNA, Marius Voineag, nu a fost tocmai sincer cu membrii CSM la interviul pe care l-a susținut în fața Secției pentru procurori pentru accederea la funcția de procuror general adjunct al României. Dezvăluirea a fost făcută marți, tot în fața Secției pentru procurori a CSM, de către Marinela Mincă, actuala șefă a …
  • Eroii în halate albe sunt campionii corupției din România: Dezvăluirile unei candidate la șefia DNA
    O candidată la șefia DNA dezvăluie că cele mai mari probleme legate de corupție sunt în domeniul sănătății. Procurorul Marinela Mincă, propusă de ministrul Justiţiei pentru funcţia de procuror şef adjunct la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) spune că în topul infracțiunilor de corupție se află sistemul de sănătate sau fraudarea examenelor în sistemul de învăţământ. Marinela Mincă …
  • Marius Lulea, despre ruptura de George Simion
    Marius Lulea, unul dintre fondatorii AUR, explică într-un interviu acordat lui Lucian Mîndruță motivele retragerii sale din prima linie a partidului și diferențele de viziune față de George Simion. De la susținerea bazelor americane în România, până la o strategie controversată de non-rezistență în fața unei eventuale agresiuni rusești, Lulea face o radiografie a „sistemului” …
  • Managera demisionară de la Spitalul Colțea și-ar fi dat singură o jumătate de normă
    Letiția Veronica Coriu și-ar fi păstrat o jumătate de normă în secția ATI a Spitalului clinic „Colțea” din București după ce a devenit manager. Decizia ar fi fost semnată chiar de ea, iar jurnaliștii invocă un conflict de interese. Între timp, Coriu și-a dat demisia după o controversă legată de angajarea fratelui său pe un …
  • Judecătorii CCR vor cu 50% mai mulți bani de la guvern pentru medicamente
    Bugetul CCR discutat în Comisiile reunite de buget-finanțe prevede creșterea cu 50% a banilor alocați pentru asistență socială – medicamente – în acest an, comparativ cu anul trecut. Suma urmează să fie majorată de la 10.000 de lei în 2025, la 15.000 de lei anul acesta. CCR a primit 5.000 de lei în plus bani …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button