Dezacord între miniștrii UE de Finanțe. România nu vrea să renunțe la adoptarea cu unanimitate a deciziilor privind impozitarea

România nu susţine trecerea de la unanimitate la majoritate calificată în ceea ce priveşte modalitatea de adoptare la nivel UE a unor decizii în domeniul impozitării, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, în cadrul Consiliului Afacerilor Economice şi Financiare (ECOFIN).
În contextul în care miniştrii de Finanţe din UE au dezbătut necesitatea reformării sistemului fiscal pentru o impozitare echitabilă şi eficientă, Florin Cîţu a amintit că politica de impozitare reprezintă un element al suveranităţii şi o pârghie esenţială în stabilirea politicilor naţionale.
În cadrul discuţiilor privind introducerea unui nivel minim de impozitare, oficialul român a amintit că această chestiune reprezintă un aspect problematic pentru România.
De asemenea, Florin Cîţu şi-a exprimat susţinerea faţă de îmbunătăţirea regulilor UE pentru cooperarea administrativă între statele membre.
„Susţinem finanţarea bugetului UE pe baza principiilor echităţii, eficienţei, transparenţei şi simplităţii. Referitor la noile resurse proprii care urmează să fie propuse de Comisia Europeană, suntem deschişi discuţiilor, dar trebuie mai întâi să vedem propunerile concrete şi impactul financiar asupra bugetului naţional”, a precizat Florin Cîţu, care a participat la reuniune, alături de ceilalţi miniştri de finanţe europeni, prin sistem videoconferinţă.
Oficialul român a declarat că România acordă o mare importanţă ponderii echitabile a poverii financiare între statele membre, luând în considerare dezvoltarea economică a acestora.
Ministrul Finanţelor Publice a subliniat că utilizarea impozitării ca sprijin în tranziţia către „economia verde” trebuie să ia în considerare specificităţile economice ale fiecărui stat membru, mai ales în cazul statelor aflate în proces de recuperare a decalajelor.
Implementarea planurilor de redresare a economiei la nivelul Uniunii Europene, sistemul de resurse proprii ale bugetului european, modalităţi de asigurare a unui sistem de impozitare echitabil şi eficient şi adaptarea pieţelor financiare la era digitală au fost principalele teme de discuţii ale reuniunii informale a miniştrilor de Finanţe din UE, la Berlin, în 11 şi 12 septembrie 2020.
Reuniunea din 11 septembrie 2020 a fost precedată de întâlnirea Eurogroup în format extins, care a avut pe agendă trecerea în revistă a dosarelor aferente Uniunii Bancare.
Sursa: Digi24
- JUSTIȚIA/MAFIA! Procesul lui Robert Negoiță, cu prejudiciu de 100 de milioane de euro, se reia de la zero: șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie, a schimbat completul după 4 ani de judecată
Procesul prin care a fost trimis în judecată Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, și în care prejudiciul estimat de procurori este de peste 100 de milioane de euro, va fi reluat de la zero, la patru ani de la începerea cercetării judecătorești. Motivul este că președinta Curții de Apel București, Liana Arsenie, a schimbat completul … - Un nou fir duce spre caracatița din Constanța: Firma cercetată de PG pentru îngroparea deșeurilor ar apărea și în dosarul procurorilor Niță și Ștefan
Parchetul General a anunțat punerea sub acuzare a unei persoane juridice, al cărei nume nu a fost făcut public, într-un dosar privind colectarea ilegală, îngroparea și ascunderea deșeurilor în județul Constanța. Potrivit surselor citate de Info Sud-Est, societatea vizată ar fi UCG Construcții Ecologice SRL, firmă în care Monica Ștefan, fosta soție a procurorului Gigi Valentin … - Parchetul o „demască” pe Diana Buzoianu (USR): „NU nu a fost înregistrată nicio solicitare de audiență din partea doamnei Diana-Anda Buzoianu”
Ministra Mediului, Diana Buzoianu (USR), susține că încearcă de aproape o lună să obțină o audiență la procurorul general, Cristina Chiriac, pentru a discuta despre combaterea infracțiunilor de mediu, însă solicitarea sa nu ar fi fost aprobată. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) susține însă fix contrariul: Diana Buzoianu NU ar fi înregistrat … - Escrocul din fruntea ANSVSA refuză să demisioneze
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Alexandru Bociu, a transmis, joi, că nu are niciun motiv să îşi dea demisia, precizând că în timpul mandatului său România a revenit pe primul loc în Europa la exportul de ovine şi caprine. „Să-mi dau demisia, după ce reuşim să revenim numărul unu în Europa? … - Primar AUR găsit spânzurat: era la primul mandat
Primarul comunei Bucerdea Grânoasă din judeţul Alba, Vasile Sevestrean, aflat la primul mandat şi ales sub sigla AUR, a fost găsit spânzurat, joi după-amiază. Soția a făcut descoperirea Primarul comunei Bucerdea Grânoasă din judeţul Alba, Vasile Sevestrean, a fost găsit spânzurat, joi după-amiază, notează ziarulunirea.ro. Edilul, aflat la primul mandat, avea 56 de ani şi fusese ales …




