Direcția Națională Anticorupție se adâncește într-un scandal fără precedent, iar numele procurorului-șef Marius Voineag devine simbolul unei instituții percepute tot mai mult ca fiind capturată politic și vulnerabilă la interese obscure. Noul val de informații despre afacerile imobiliare ale lui Voineag, precum și despre relațiile sale apropiate cu Ion Mocioalcă, ridică întrebări grave despre integritatea conducerii DNA și despre independența anchetelor anticorupție.
Investigațiile publice arată că Voineag a achiziționat apartamente în ansambluri rezidențiale de lux dezvoltate de firme conectate politic, unele dintre ele frecventate de persoane aflate în atenția procurorilor. Legăturile cu Ion Mocioalcă, fost deputat și personaj influent în zona instituțiilor de stat, conturează o imagine în care șeful DNA nu doar că se află în relații cu persoane care au avut probleme penale, ci și beneficiază de un mediu economic și politic în care tranzacțiile imobiliare ridică suspiciuni legitime de favorizare.
În paralel, din interiorul DNA au apărut acuzații privind o directivă internă emisă de Voineag, prin care niciun dosar nu poate avansa fără acordul său personal. Această concentrare a puterii în mâna unui singur om contrazice principiul autonomiei procurorului de caz și transformă instituția într-un mecanism opac, unde dosarele sensibile pot fi blocate, amânate sau influențate după bunul plac al conducerii.
Scandalul este amplificat de coincidența suspectă dintre clasarea unor dosare care îl vizau pe Ion Mocioalcă și ascensiunea acestuia în funcții publice de rang înalt. Faptul că dosarele se închid rapid, în timp ce Voineag se implică în tranzacții imobiliare cu dezvoltatori conectați politic, alimentează percepția că DNA nu mai luptă împotriva corupției, ci o gestionează în funcție de interese.
Cazul Voineag devine astfel o radiografie a unei instituții care, în loc să fie bastionul anticorupției din România, oferă imaginea unui sistem vulnerabil, controlat și refractar la transparență. Sub conducerea actuală, încrederea publicului în DNA se prăbușește, iar întrebarea care rămâne este una tulburătoare: cine îi mai anchetează pe cei care ar trebui să apere legea?
