Știrile 60m.RO
S-a dus până la mijlocul terenului ca să bată penalty și s-a făcut de râs
În primul tur al Cupei Argentinei a avut loc confruntarea dintre Atlanta și Villa San Carlos.
După 120 de minute in care nu s-a marcat niciun gol, meciul a trebuit să se decidă la loviturile de departajare. Fiecare echipă a marcat primele trei penalty-uri apoi a venit rândul lui Gonzalo Coronel de la Atlanta sa execute.
Fotbalistul de 19 ani și-a luat un elan uriaș, s-a oprit în drum spre minge, însă a trimis balonul, foarte slab spre poartă, șutul fiind scos cu ușurință de portarul advers.
A fost ratarea decisiva, Villa San Carlos impunându-se cu scorul de 4-3 si calificându-se mai departe.
- Justiția – MAFIA! Premierul Ciolacu a deturnat fonduri bugetare în valoare de 6,5 miliarde de euro. 2,03% din PIB
FRG (Fondul de rezervă al guvernului) este destinat, prin legislaţie, situaţiilor excepţionale precum calamităţi naturale, război, pandemii. Şi CCR a stabilit acelaşi lucru în Decizia din 24 mai 2012: „fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului trebuie să constituie o rezervă reală, folosită exclusiv în cazul perioadelor dificile, doar în ultimă instanţă şi numai în … - Cum jefuiește Ciolacu județul Buzău: 2.000 de hectare de teren agricol clasa I au fost scose ilegal din circuitul agricol pentru ca nepotul să facă sute de milioane de euro prin afaceri cu fotovoltaice
În județul Buzău, pământul nu mai valorează ceea ce produce, ci ceea ce poate deveni după o semnătură. Cea mai fertilă zonă agricolă a Munteniei, unde solurile din clasa I și II erau considerate strategice, a ajuns în ultimii ani epicentrul unei transformări suspect de rapide: terenurile agricole se „degradează” miraculos în acte, devin brusc … - Haos la Autoritatea Aeronautică Civilă Română: șefi numiți ilegal și prejudicii de milioane de lei
Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), regie autonomă de interes național, instituție-cheie pentru siguranța zborurilor în spațiul aerian al României, se află în centrul unor controverse grave privind legalitatea numirilor în funcții de conducere și modul de gestionare a banilor publici. Informațiile obținute de Oficiul de Știri conturează imaginea unei instituții conduse discreționar, cu reguli interne … - Hubert Thuma, capul mafiei din județul Ilfov!
Thuma nu-i decît un „ilfovean” de origine germanică, propulsat în locul altuia cu origini dîmbovițene. Cine este acest Hubert Thuma și cum s-a pripășit prin România este greu de spus. Pe numele său complet, Hubert Petru Ștefan Thuma s-a născut în Austria și a fost școlit la Viena, fiind, ani buni, director regional de vînzări … - Hubert Thuma și Sorin Grindeanu l-au scos de la naftalină pe Rolex Bogdan
Liniștea aparentă din coaliție ascunde un război subteran devastator. Surse politice indică faptul că s-a format o nouă „Frăție a Banilor” transpartinică, condusă din umbră de Sorin Grindeanu (PSD) și președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma (PNL). Arma lor secretă pentru destabilizarea actualei structuri guvernamentale? Nimeni altul decât Rareș Bogdan, scos de la naftalină și aruncat …