Marius Lulea: „România trebuie să stea deoparte de război și să-și întărească propria apărare”
Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, a reafirmat poziția partidului cu privire la războiul din Ucraina, subliniind că România trebuie să rămână în afara acestui conflict și să se concentreze pe propria securitate și dezvoltare.
„Astăzi am făcut parte din delegația AUR, condusă de George Simion, și care a răspuns invitației la dialog a președintelui Ilie Bolojan pe tema războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei!
Partidul AUR – Alianța pentru Unirea Românilor a fost consecvent în poziția sa încă de la început: suntem pentru pace, nu pentru război. Orice conflict trebuie să se încheie prin respectarea dreptului internațional, nu prin încălcarea lui. Din acest motiv, soluția pentru Ucraina trebuie să fie una negociată, nu impusă prin forță.”
Liderul AUR a fost clar în privința implicării României în acest conflict:
„România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina. Implicarea directă a armatei noastre într-un război care nu ne aparține ar fi o greșeală strategică. Țara noastră trebuie să rămână deoparte de acest conflict, fără a deveni pionul altora.”
În schimb, Lulea susține că România trebuie să-și întărească propriile capacități de apărare pentru a nu ajunge într-o situație similară cu cea a Ucrainei:
„România trebuie să-și întărească propria capacitate de apărare. Trebuie să investim în industria noastră de apărare, să producem echipamente și armament la noi în țară, astfel încât să nu fim niciodată în situația Ucrainei – dependenți de mila altora pentru a ne apăra. O armată puternică înseamnă o Românie puternică, capabilă să-și apere suveranitatea fără a fi dependentă de importuri.”
Pe lângă componenta militară, Marius Lulea a vorbit și despre sprijinul economic pe care România îl poate oferi Ucrainei:
„Orice ajutor economic acordat Ucrainei trebuie să fie strict legat de produsele pe care le poate furniza economia României. Dacă Ucraina are nevoie de pâine românească, ciment românesc sau mobilă românească, România poate și trebuie să ajute. Însă, dacă ajutorul cerut înseamnă doar bani trimiși din bugetul nostru pentru achiziții din alte state, atunci vorbim de un împrumut mascat, o risipă care nu trebuie acceptată. România trebuie să sprijine doar în măsura în care acest ajutor aduce beneficii economiei naționale, nu să devină un simplu sponsor care finanțează industriile altor țări.”
De asemenea, prim-vicepreședintele AUR a atras atenția asupra situației din Republica Moldova, subliniind că România trebuie să intervină strategic, nu să ofere sprijin necondiționat:
„Republica Moldova trebuie să fie parte a oricărui acord de pace. România are obligația de a se implica pentru securitatea Moldovei, însă ajutorul nostru nu poate fi un cec în alb. Nu mai putem trimite bani care ajung pe mâna oligarhilor ostili intereselor României. Sprijinul nostru trebuie să vină prin prezența directă a companiilor românești în Republica Moldova, astfel încât resursele trimise să contribuie la dezvoltare reală, nu la perpetuarea corupției.”
În final, Lulea a criticat poziția diplomației românești și declarațiile politicienilor de la București împotriva administrației Donald Trump:
„În același timp, diplomația română trebuie să evite derapajele periculoase din ultima perioadă. Au fost prea multe declarații ale politicienilor care conduc România împotriva administrației americane conduse de Donald Trump. Această retorică destructivă trebuie oprită. România nu trebuie să se implice în conflictele marilor puteri și nici să joace rolul de aliat subordonat unui curent politic extern. Avem nevoie de un ton neutru, de echilibru în relațiile internaționale, de promovarea unității în interiorul NATO și al Uniunii Europene. Orice altceva ne slăbește poziția și ne face vulnerabili pe plan diplomatic.”
Poziția lui Marius Lulea și a AUR rămâne una clară: România trebuie să se preocupe de propria siguranță, să nu se implice inutil în conflicte externe și să sprijine doar acele inițiative care aduc beneficii economiei și securității naționale.