Marius Ionescu(SNPPC): Nu trebuie să ne lăsăm închiși în țarc, în casă, pentru că nu suntem câini. ‘Ei’ sunt câini, și o să îi închidem pe ‘Ei’ la un anumit moment dat

Polițiștii au protestat în număr mare astăzi, în Capitală, cu ocazia Zilei Poliției Române, pentru că cei aflați în fruntea țării nu mai au niciun fel de respect pentru cetățeni și polițiștii din România.

Marius Ionescu, comisar șef în Poliția Română, de 9 ani lider al Sindicatului Național al Polițistilor și Personalului Contractual (SNPPC), în calitate de președinte SNPPC, promite să facă revoluție la București în cazul în care ministrul Lucian Bode și premierul Florin Cîțu nu vor asculta doleanțele oamenilor legii. Polițiștii i-au cerut demisia ministrului Bode și premierului Florin Cîțu.

„Am rugămintea la dumneavoastră să le transmiteți tuturor colegilor, tuturor cunoscuților, să nu uite că nu trebuie să uităm de acest drept, aceste drepturi ale noastre, la libertate în primul rând și începând cu libertatea de exprimare, la demnitate la onoare, la respect, nu trebuie să ne lăsăm închiși în țarc, în casă, pentru că nu suntem câini. Am spus-o și o repet, ei sunt câini și o să îi închidem pe ei la un anumit moment dat.”, a declarat Marius Ionescu la protestul polițiștilor din fața Palatului Victoria.

SNPPC reprezintă peste 37.000 de polițiști și personal contractual, fiind cunoscut ca cel mai mare sindicat al polițiștilor din zona Ministerului Afacerilor Interne. Protestul de astăzi nu a avut rezultatele scontate de oamenii legii așa că se anunță un miting de amploare în perioada următoare. Ministrul Bode a fugit de liderii polițiștilor și a trimis un secretar de stat să discute cu ei. Secretarul de stat se află în funcție de doar două săptămâni și nu are cunoștință despre problemele reale cu care se confruntă polițiștii, fiind numit politic.

%d blogeri au apreciat: