Social

Mario Balint, corespondent de război al Radio România în Ucraina, a spus că uneori Kievul bombardează blocurile propriilor cetățeni

Jurnalistul Mario Balint (foto), corespondent de război al Radio România Actualități (RRA) – postul de radio al statului român – în Ucraina, a făcut câteva afirmații interesante în emisiunea „Drept la Țîntă”, de la postul bănățean 9TV.

Mario Balint a spus, referitor la declarațiile despre pace ale lui Vasile Dîncu,fostul ministru al apărării, că o negociere între marile puteri va trebui să aibă loc, iar „Ucraina nu este decât un instrument” prin care se „stabilesc parametrii acestei păci”.

Această negociere va trebui să aibă loc la un moment dat, iar Ucraina nu este decât un instrument prin care se stabilesc parametrii acestei păci. Dar o negociere va trebui să existe. Dacă ați fost atenți, în ultimele zile s-au deschis canalele de comunicare, care au fost închise timp de 8 luni, între miniștrii apărării din SUA și Rusia.

Practic, aceste canale diplomatice, nu au sunat niciodată înalților oficiali și acum au început să sune. Este un semnal că se vor discuta anumite aspecte, în detaliu.

Vasile Dîncu a fost decorativ, așa cum au fost și alții miniștri ai apărării în România. În ultimii 20 de ani, de când România trimite trupe în cadrul coalițiilor multinaționale, România a avut doar doi miniștri ai apărării: Ioan Mircea Pașcu și Sorin Frunzăverde. În rest, doar politruci plasați în fruntea acestui minister”, a spus Mario Balint la emisiunea realizată de jurnalistul Cosmin Țîntă.

Comentând zvonurile privind folosirea României pentru un atac asupra Rusiei, jurnalistul RRA consideră că rușii nu vor ataca un teritoriu al NATO, dar trebuie ținut cont de istorie: România are cea mai lungă graniță cu Ucraina, iar în 1941, Germania a declanșat atacul asupra URSS și din țara noastră.

„Rusia nu cred că va ataca niciodată un teritoriu al NATO, fie că e vorba de Polonia, România sau Țările Baltice, se declanșează ceva mai urât decât este acum.

România are cea mai lungă graniță cu Ucraina, în momentul de față. Operațiunea „Barbarossa”, din 1941, s-a declanșat și de pe teritoriul României”, a explicat Mario Balint.

Prezent cu regularitate în Ucraina, în prima linie, Mario Balint a spus că războiul este altfel decât este anunțat la televizor. Jurnalistul a spus că ucrainenii de rând nu mai cred în „propaganda oficială” a Kievului, dar nici în promisiunile rușilor.

La un moment dat, Balint a spus că ucrainenii își bombardează blocurile propriilor cetățeni. Întrebat explicit de către moderator, jurnalistul a răspuns „Absolut”. Dialogul este la minutul 50:00 al clipului de mai jos:

„Războiul la fața locului arată altfel decât la televizor. Nu se compară cu ce vedem la televiziunile de știri, pentru că propaganda a ajuns la o dimensiune pe care n-aș fi anticipat-o cu câțiva ani de zile în urmă. Nici ucrainenii de rând, care suportă direct costurile acestui conflict, nu mai cred în propaganda oficială ucraineană. Posturile de televiziune sunt conectate la postul oficial și buletinele de știri se fac organizat, în mod unitar, pentru toate televiziunile. Și nu-i mai cred nici pe ruși, care și-au luat anumite angajamente față de populațiile din cele patru regiuni și acum nu se țin de cuvânt.

Ca un exemplu direct: eram la Korabielnîi, o suburbie a Nikolaevului, la 16 km spre Herson și la 60 de km de capitala provinciei (Herson), acest mic orășel muncitoresc este lovit aproape zilnic de rachete rusești. Blocurile sunt lovite la etajele superioare, în partea stângă, atunci când rușii sunt în ofensivă și sunt lovite la parter și etajul unu în partea dreaptă, atunci când sunt în retragere. Oamenii de acolo ne spun: noi avem indicator al situației de front, știm exact ce se întâmplă, după cum cad rachetele.

„Rachetele vin toate părțile pe blocurile sărmanilor oameni”

Absolut.

„Inclusiv din partea ucraineană”

Absolut!”

„Este clar că Ucraina are nevoie de pace la un moment dat și pacea nu poate fi negociată decât de marile puteri, SUA, în primul rând și Rusia. Europa, mai târziu, este doar un ataș la motocicleta de război a SUA.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button