Marea Britanie: O comisie interguvernamentală va examina discriminările rasiale și inegalitățile cu care se confruntă grupurile etnice

În urma manifestațiilor care au avut loc în Regatul Unit sub sloganul „Viețile negrilor contează”, Marea Britanie a decis să înființeze o comisie interguvernamentală care va examina rasismul și inegalitățile cu care se confruntă grupurile etnice minoritare în domenii precum educaţia, sănătatea şi justiţia penală, scrie Reuters.

„Trebuie să abordăm fondul problemei, nu simbolurile. Trebuie să abordăm prezentul, nu să încercăm să rescriem trecutul, iar acest lucru înseamnă că nu putem şi nu trebuie să ne permitem să ne lăsăm târâţi într-o dezbatere nesfârşită despre care figură istorică binecunoscută este suficient de pură sau de corectă din punct de vedere politic pentru a rămâne în văzul publicului”, a declarat premierul Boris Johnson pentru The Telegraph.

În loc să fie eliminate statuile, ca cea a negustorului de sclavi Edward Colston din Bristol, care a fost dată jos de pe soclu de activişti anti-rasişti, premierul Boris Johnson propune să ridicăm altele şi să îi sărbătorim pe oamenii care, potrivit generaţiei noastre, merită un monument”.

%d blogeri au apreciat: