Regatul Unit va trebui să-și asume efectele Brexit-ului

Angela Merkel a anunțat sâmbătă că Regatul Unit va trebui „să-şi asume consecinţele” unei relaţii economice mai puţin puternice cu UE la finalul procesului de Brexit.
Regatu Unit a ieșit din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020 și negociază acum cu Bruxellesul să stabilească o relaţie comercială avantajoasă cu blocul european la sfârşitul perioadei de tranziţie ce se încheie la sfârşitul anului.
La 1 iulie, Germania va prelua pentru șase luni președinția Consiliului UE.
„Trebuie să renunţăm la ideea că noi suntem cei care definim ceea ce va dori Regatul Unit. Regatul Unit este cel care defineşte şi noi, în calitate de UE cu 27 de membri, vom veni cu răspunsul potrivit. Dacă Regatul Unit nu vrea o reglementare comparabilă cu cea a UE în materie de mediu, de piaţă a muncii sau de norme sociale, relaţiile noastre vor pierde în intensitate”, a subliniat Merkel.
UE negociază în prezent fondul de relansare de 750 de miliarde de euro destinat să sprijine ţările europene cele mai afectate de consecinţele pandemiei de coronavirus.
- Peste 8.000 de moldoveni, ucraineni și ruși rămân fără domiciliu valabil la Botoșani

- Avocata liberală a fost reținută, după ce a fost prinsă în flagrant primind 60.000 de euro

- Pantofii-spion pentru copii, care le permit părinților să-i urmărească în timp real

- Armata desfășoară armament greu pe străzile din București: Mesajul Ministerului Apărării pentru cetățeni

- Momente tensionate la DNA: I s-a făcut rău pentru că a furat! Ambulanța a fost chemată pentru avocata liberală prinsă în flagrant
