Știrile 60m.RO

Marcel Boloș: România ar putea fi obligată să continue exploatarea de la Roșia Montană

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că România ar putea fi obligată să continue exploatarea de la Roșia Montană în procesul pe care compania Gabriel Resources l-a intentat statului român la tribunalul de arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID). „Poate avem surpriza unei decizii nemonetare”, a spus Boloș, referindu-se la posibilitatea ca decizia tribunalului să nu prevadă o amendă, dar în același timp să oblige statul român să continue exploatarea.

România se așteaptă să piardă procesul intentat de Gabriel Resources țării noastre pentru aurul de la Roșia Montană, au declarat surse guvernamentale pentru digi24.ro.

„În procesul cu statul român, Gabriel Resources a solicitat inițial prin actele depuse la dosar despăgubiri în valoare de 3,3 miliarde de dolari”, a spus Boloș.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a declarat că valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul deschis împotriva României, legat de proiectul minier aurifer de la Roşia Montană, ar putea avea un prag maximal de 6,7 miliarde de dolari.

„Este o sumă vehiculată care îți provoacă fiori”, a spus Boloș la Digi 24. „Noi am analizat cuantumul cheltuielilor la Roșia Montană. Orice astfel de decizie pune presiune pe bugetul de stat. Am avut cheltuieli de 1 miliard de euro. Daca decizia este nemonetară și dacă aceasta va fi continuarea explotării, trebuie sa ne supunem. Ne vom supune la decizia dată de instanța internațională”, a admis Boloș.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button