Managerul uns șef de useristul Coliban la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov: ”Sunteți niște proaste”, ”Te aduc de păr la serviciu”
Trei angajați ai Teatrului Dramatic din Brașov își manifestă public indignarea. Potrivit acestora, managerul interimar Dan Cogălniceanu, ținut în funcție de primarul Allen Coliban, are un comportament abject. Nedemn de un om care conduce o instituție de cultură. Potrivit celor care au formulat acest apel public, managerul se poartă josnic cu unii angajați, îi înjură și chiar îi amenință. Trei dintre ei au avut curajul să iasă public și să semnaleze presei comportamentul de toată jena al șefului instituției transmite Newsbv.
Redăm mai jos apelul public lansat Primăriei Brașov de către cei trei angajați ai Teatrului Sică Alexandrescu:
SUBSEMNAȚII, STEGARU DIANA-FLAVIA, CÂRSTEA MARIN BECHERU ȘI SOLOMON ELENA, ANGAJAȚI AI TEATRULUI ,,SICĂ ALEXANDRESCU” BRAȘOV, ÎN FUNCȚIILE DE SECRETAR LITERAR, SUFLEOR ȘI CONSILIER JURIDIC, FACEM UN APEL PUBLIC, ADRESAT PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BRAȘOV, CA REPREZENTANȚII ACESTEIA SĂ OPREASCĂ ABUZURILE PE CARE MANAGERUL INTERIMAR LE FACE ASUPRA ANGAJAȚILOR.
DEȘI ESTE SUBVENȚIONAT DE MUNICIPALITATE DIN BANI PUBLICI, TEATRUL ,,SICĂ ALEXANDRESCU” A DEVENIT AFACEREA PERSONALĂ A MANAGERULUI INTERIMAR, PRIN CARE ACESTA ANGAJEAZĂ PE POSTURILE IMPORTANTE, DOAR PILE, PRIETENI ȘI SLUGI DEVOTATE. MANAGERUL INTERIMAR FACE ANGAJĂRI ȘI DESFACE CONTRACTELE DE MUNCĂ, DUPĂ PROPRIILE SALE INTERESE, NU RESPECTĂ LEGISLAȚIA ȘI O INTERPRETEAZĂ ÎN MOD PREFERENȚIAL, DUPĂ CUM A DECLARAT LA ÎNCEPUTUL MANDATULUI SĂU, ATUNCI CÂND A AFIRMAT: ”AICI EU ÎMPĂRĂȚESC!”
VORBEȘTE FOARTE URÂT CU FEMEILE, FRAZE PRECUM ”SUNTEȚI NIȘTE PROASTE”, ”EȘTI PĂMÂNT DE FLORI”, ”TE ADUC DE PĂR LA SERVICIU”, DEVENIND SINTAGME CUNOSCUTE ÎN RÂNDUL ANGAJAȚILOR. DEZBINĂ COLECTIVUL, PRIN TRATAMENT DISCRIMINATORIU, APLICAT ÎN MOD SPECIAL PERSONALULUI AUXILIAR.
ÎN CIUDA PREVEDERILOR LEGALE, NU ACORDĂ ANGAJAȚILOR DREPTUL DE A PROMOVA, ÎI ȚINE PE OAMENI CU CONTRACTE DE MUNCĂ PE PERIOADĂ DETERMINATĂ, MULT PESTE LIMITA PREVĂZUTĂ DE LEGE, ÎN FUNCȚIE DE GRADUL DE OBEDIENȚĂ AL FIECĂRUIA.
MANAGERUL INTERIMAR IGNORĂ ROLUL CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE ȘI AL SINDICATULUI, ERIJÂNDU-SE ÎN POSTURA CONDUCĂTORULUI UNIC.
FACE PRESIUNI ASUPRA NOASTRĂ, A MEMBRILOR DE SINDICAT, SĂ IEȘIM DIN ORGANIZAȚIE ȘI CONTESTĂ TOATE DEMERSURILE CONDUCERII SINDICATULUI, FĂCUTE PE BAZA PREVEDERILOR LEGALE. A REUȘIT SĂ ÎNCHIDĂ GURA ANGAJAȚILOR ȘI SĂ ÎNGRĂDEASCĂ POSIBILITATEA SPECTATORILOR DE A-ȘI EXPRIMA UN PUNCT DE VEDERE, CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA INSTITUȚIEI ȘI PUNCTUAL, LA ACTIVITATEA LUI, BLOCÂND ÎN TOTALITATE OPINIILE LOR, PE PAGINA DE FACEBOOK A INSTITUIȚIEI.
ÎN ÎNCERCAREA DE A NORMALIZA ACTIVITATEA, SINDICATUL DIN CARE FACEM PARTE A TRIMIS SESIZĂRI LA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, CARE ÎNSĂ NU AU AVUT NICIUN EFECT. ESTE DEZAMĂGITOR CĂ ATUNCI CÂND SE EFECTUEAZĂ CONTROALE, ACESTEA SUNT ANUNȚATE, FORMALE ȘI ÎNTREPRINSE DE OAMENI CARE CUNOSC ADMINISTRAȚIA DE LA TEATRU DE ANI DE ZILE.
ÎN ACESTE CONDIȚII, SE ÎNȚELEGE CĂ DEMNITATEA UNOR ANGAJAȚI ESTE TERFELITĂ, DINCOLO DE LIMITA SUPORTABILITĂȚII, DE CĂTRE MANAGERUL INTERIMAR, CARE NE PRETINDE SĂ SCRIEM MANAGER CU ”M” MARE, ÎN TIMP CE EL SE COMPORTĂ CA UN ”STĂPÂN DE SCLAVI PE PLANTAȚIA PERSONALĂ”.
TOATE ACESTEA SUNT POSIBILE LA BRAȘOV, PE BANI PUBLICI, ÎNTR-O INSTITUȚIE DE CULTURĂ NUMITĂ TEATRUL ,,SICĂ ALEXANDRESCU”!!!
ESTE IMPORTANT DE SUBLINIAT CĂ MANAGERUL INTERIMAR A FOST DAT AFARĂ DIN TEATRU PE VREMEA CÂND ERA ACTOR; CĂ ÎN TIMPUL EXERCITĂRII MANDATULUI DE MANAGER A FOST PICAT LA EVALUARE DE ADMINISTRAȚIA SCRIPCARU; CĂ A AVUT DE-A LUNGUL TIMPULUI APROXIMATIV 10 PROCESE CU ANGAJAȚII ȘI NU ÎNȚELEGEM DIN CE RAȚIUNI, ACTUALA ADMINISTRAȚIE CONTINUĂ SĂ ÎL MENȚINĂ ÎN FUNCȚIA DE MANAGER INTERIMAR….?
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CEREM PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BRAȘOV ÎN MOD INSISTENT, SĂ OPREASCĂ ABUZURILE ȘI CONDUCEREA UNILATERALĂ A MANAGERULUI INTERIMAR ȘI DE ASEMENEA SĂ RESTABILEASCĂ UN CLIMAT DE MUNCĂ NORMAL ÎN TEATRUL ,,SICĂ ALEXANDRESCU”.
PUNEȚI CAPĂT ÎMPĂRĂȚIEI MANAGERULUI INTERIMAR ȘI REDAȚI COMUNITĂȚII, TEATRUL „SICĂ ALEXANDRESCU”!
REDAȚI PUBLICULUI SPECTATOR DREPTUL DE A-ȘI EXPRIMA LIBER OPINIILE PE PAGINILE OFICIALE ALE TEATRULUI, CĂCI DIN BANII CONTRIBUABILILOR BRAȘOVENI ESTE SUBVENȚIONATĂ ACEASTĂ INSTITUȚIE!!!
STEGARU DIANA-FLAVIA, CÂRSTEA MARIN BECHERU ȘI SOLOMON ELENA