Știrile 60m.RO

Majoritatea europenilor consideră că Ucraina va câştiga războiul cu Rusia. Țările sceptice

61% dintre europeni consideră că Ucraina va câştiga în cele din urmă războiul cu Rusia, în timp ce 68% văd atacul asupra teritoriului ucrainean unul asupra întregii Europe, potrivit unui sondaj al Fundaţiei Bertelsmann, citat de EFE.

Sondajul a fost realizat cu ajutorul platformei independente de sondare a opiniei publice europene Eupinions, potrivit Agerpres.

Cel mai ridicat nivel de scepticism se înregistrează în Germania şi Italia, unde numai 55% şi respectiv 51% dintre cetăţeni cred în victoria Ucrainei.

Ideea că atacul asupra Ucrainei este un atac asupra întregii Europe este susţinută îndeosebi în Polonia şi Spania, cu 79% şi respectiv 78%.

Majoritatea persoanelor intervievate cred că Ucraina apără valori comune europene.

”Această unitate este un indicator foarte important”, a declarat Isabell Hoffmann, expertă în Europa a Fundaţiei Bertelsmann şi responsabilă a Eupinions.

”Existenţa valorilor comune şi împărtăşite este esenţială pentru legitimarea faptului că UE şi statele membre continuă să sprijine Ucraina. Presupunând că războiul se prelungeşte, este important ca cetăţenii ucraineni să ştie că marea majoritate a cetăţenilor europeni le recunoaşte progresele”, a adăugat ea.

Pe de altă parte, 75% dintre persoanele intervievate consideră că decizia de a începe negocieri sau de a continua lupta aparţine exclusiv ucrainenilor.

Ce cred europenii despre sancțiuni

Diferenţele cele mai semnificative se regăsesc în atitudinea faţă de eficienţa sancţiunilor împotriva Rusiei.

Doar 40% dintre persoanele intervievate consideră că sancţiunile sunt un instrument eficient şi tot 40% dintre respondenţi consideră exact contrariul, în timp ce 20% nu au o opinie pe această temă.

Responsabilitatea pentru război

În ceea ce priveşte responsabilitatea pentru conflict, 66% o atribuie Rusiei, 11% Statelor Unite, 5% NATO, 5% Ucrainei şi 13% nu au o opinie.

Preocuparea faţă de război este crescută, 66% dintre respondenţi declarând că se simt neliniştiţi şi că situaţia la nivel mondial este mai periculoasă decât în perioadele precedente.

”Preocuparea cetăţenilor este extrem de crescută în aceste momente. Nu-i de mirare, pe fondul brutalităţii războiului şi al nivelului real de ameninţare. Merită spus că acele persoane care se declară mai îngrijorate continuă să-şi manifeste sprijinul faţă de Ucraina, şi acelaşi lucru este valabil şi pentru cetăţenii europeni în general”, a explicat Hoffmann.

”Datele nu arată că nivelurile crescute de preocupare ar avea legătură cu un sprijin mai scăzut faţă de Ucraina în lupta acestei ţări pentru independenţă şi autodeterminare”, a conchis el.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Eupinions, sondajul a fost realizat în decembrie 2022 pe un eşantion de aproape 13.300 de cetăţeni europeni, pe baza a două seturi de date. Un set de date a avut ca scop consemnarea opiniilor populaţiei UE27 per ansamblul său şi un altul a avut menirea să identifice idiosincrasiile identităţii naţionale, cu accent pe respondenţii din Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia şi Spania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button