Mai mulți pasageri au fost lăsați de Wizz Air la poarta de îmbarcare de la Otopeni. „Am stat în aeroport de la ora 3 și am așteptat până la ora 7”

Distribuie acest articol!

Aproximativ 30 de pasageri urmau să decoleze, joi dimineață, către Valencia cu cursa Wizz Air dar nu au putut să mai urce în avion, oamenii susțin că poarta de îmbarcare s-a închis în fața lor. Oamenii acuză că au stat la cozi interminabile, după ce compania a schimbat procedura de check-in și, deși nu a fost vina lor, au fost abandonați pe aeroport. Compania Wizz Air, nu a oferit niciun răspuns.

Pasagerii cursei au fost informați, la biroul companiei din aeroport, că vor fi reprogramați gratuit pentru următorul zbor al companiei către destinație.

În cazul celor care urmau să ajungă în Valencia, următorul zbor este peste două zile.

Pasagerii cursei Wizz Air București-Valencia susțin că înainte să ajungă la poarta de îmbarcare au fost nevoiți să stea la cozi uriașe la biroul de check-in.

Situația a apărut după ce compania a decis, din luna iulie, ca procedura check-in să nu mai poate fi făcută și online. Astfel, oamenii sunt nevoiți să facă acest demers doar în aeroport, unde prezintă și celelalte documente necesare călătoriei, inclusiv certificatul COVID.

În această dimineață, susțin pasagerii cursei, două birouri de check-in s-au deschis la ora 4.50 pentru două curse Wizz Air – cea către Valencia și cea către Edinburgh, programate la 6.30 și 6.25.

„Am stat în aeroport de la ora 3 și am așteptat la check-in până la 7”, unii dintre ei au încheiat procedura, astfel că, deși au ajuns la poarta de îmbarcare când încă era deschisă, ușile li s-au închis în față.

„Am stat în aeroport de la ora 3 și am așteptat la check-in până la ora 7.00, asigurându-ne că nu se închide zborul. Am ajuns la poarta de îmbarcare și autobuzul era prezent acolo. Striga lumea din autobuz să mă lase să intru, dar șoferul a plecat. Am rămas efectiv în fața porții”, a declarat, Mihaela Iorga, care lucrează în Valencia.

Aceasta a mai spus că a fost abandonată alături de părinții ei, „care au peste 65 de ani, cu tratamente medicale, mama se simte rău”.

Pasagerii au rămas în aeroport fără să primească nicio explicație din partea companiei, cursa decolând cu o întârziere de o oră, potrivit informațiilor de pe site-ul aeroportului.

S-a solicitat un punct de vedere al companiei aeriene, însă până la publicarea articolului nu au oferit niciun răspuns.

Un reprezentant al aeroportului a declarat că a fost și aglomerație în zona controlului de securitate, fiind foarte mulți pasageri.

„Se poate demonstra dacă pasagerii au venit sau nu la timp, ce dificultăți au avut, dacă au avut sau nu toate documentele solicitate de compania aeriană”, a declarat un reprezentant al Aeroportului Henri Coandă.



Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: