MAFIA de la Metrorex: Sute de milioane de lei pentru sporuri! Au fost sesizate organele de anchetă

Distribuie acest articol!

Ministerul Transporturilor a publicat luni sinteza raportului Corpului de control în urma verificărilor la Metrorex. Potrivit documentului, în anul 2020, toţi angajaţii companiei au primit spor de metrou, ceea ce a fost o măsură abuzivă, întrucât acest spor de metrou trebuia să se acorde (în cuantum de 20, 27, 34 au 40% din salariul de bază) doar personalului de metrou care lucrează “în condiţii deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase”. Mai mult, în ceea ce priveşte situaţia cheltuielilor cu salariile aferente anului trecut, raportat la valoarea totală a salariilor pentru timpul efectiv lucrat, în sumă de 270,08 milioane lei, valoarea totală a sporurilor acordate a fost de 234,73 milioane lei (87%).

Raportul corpului de control mai arată că Metrorex a achitat facturi sindicatului (Uniunea Sindicatul Liber Metrou – USLM) de peste 4 milioane lei, fără a fi încheiat un contract în acest sens. Astfel, Metrorex a plătit către Metrorex facturi de 2,24 milioane lei în 2019 şi de 1,9 milioane lei în 2020, aferente decontării unor servicii prevăzute în contractul colectiv de muncă. Serviciile presupuneau că: salariaţii care efectuează concediul de odihnă pe bază de bilete de odihnă în ţară sau în afara ţării au dreptul a decontarea a 75% din valoarea totală a biletelor de odihnă şi tratament, în limita cuantumului stabilit şi de 75% din valoarea totală achitată a biletelor de odihnă eliberate de sindicat sau agenţii de turism pentru sejururi în ţară sau în afara ţării, în limita tarifelor aplicate biletelor de odihnă liberate de sindicat.

“Considerăm că se impune sesizarea Curţii de Conturi a României pentru efectuarea verificărilor în legătură cu aspectele constatate şi aplicarea, după caz, a sancţiunilor prevăzute de lege”, se arată în document.

Mai mult, la nivelul Metrorex s-au încheiat mai multe contracte de asociere în participaţiune dezavantajoase pentru compania de stat din punct de vedere financiar.

Corpul de control arată totodată că se impune efectuarea tuturor demersurilor legale pentru a determina firma Spectacular OOH&Printing “să elibereze spaţiile ocupate în prezent abuziv”.

O altă neregulă este că ultima inventariere a spaţiilor din metrou a fost făcută în anul 2018.

Prin raportul corpului de control s-a propus sesizarea organelor de urmărire penală, abilitate pentru efectuarea cercetărilor cu privire la fapte “in rem” şi aplicarea măsurilor prevăzute de lege.


Distribuie acest articol!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: