29 iulie – Ziua imnului naţional al României

Ziua imnului naţional al României – Deşteaptă-te române!, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, „Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
Tot în anul 1998, în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea unui secol şi jumătate de la Revoluţia română din anul 1848, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 29 iulie 1998, Zi a imnului naţional, simbol al unităţii Revoluţiei române din anul 1848, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei şi 1.000 lei, dedicate acestei aniversări, potrivit Circularei nr. 12/1998 emise de BNR.
La originea imnului naţional al României se află poemul patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann, potrivit site-ului www.forter.ro.
Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania. A fost intonat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în cel de-al Doilea Război Mondial.
„Deşteaptă-te române!” a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă.
„Deşteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, „Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este „Deşteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului, conform www.cdep.ro.
Sursa: www.agerpres.ro
- Alertă cu bombă la bordul a șase avioane din Europa. Aterizări de urgență
Mai multe curse aeriene din Europa au fost vizate de alerte cu bombă, marți. Potrivit BBC, șase zboruri au fost vizate de amenințări în Italia, Polonia, Spania și Bulgaria, iar echipele specializate au efectuat verificări de securitate. Două aeronave au fost inspectate în Italia, pe aeroportul Fiumicino din Roma, după primirea unor sesizări anonime privind … - Moștenirea dezastruoasă de la Ministerul Mediului: Bilanțul mandatului Dianei Buzoianu (USR) și umbrele lăsate de fosta conducere PNL
Diana-Anda Buzoianu (USR) a părăsit fotoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, însă moștenirea financiară lăsată în urmă ridică semne majore de întrebare cu privire la modul în care a fost gestionat bugetul instituției. Un raport devastator de audit financiar, aferent exercițiului bugetar 2025, scoate la lumină o realitate alarmantă: un sistem de control … - Bani publici aruncați pe fereastră: Parlamentarii decedați, abonați în continuare la pensiile speciale. Parlamentul recuperează zeci de mii de euro
Senatul și Camera Deputaților au început să recupereze, după controale ale Curții de Conturi, pensii speciale acordate necuvenit unor foști parlamentari care fie au murit, fie au încasat mai mulți bani decât ar fi trebuit, sumele totale fiind în valoare de peste 30.000 de Euro. Moștenitorii foștilor senatori trebuie să dea banii înapoi „În urma … - Diaspora românească, sub tirul extremei drepte din Germania: Alice Weidel (AfD) acuză românii că „jefuiesc sistemul social” și cere măsuri radicale anti-migrație
Alice Weidel, lidera formațiunii germane de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), a lansat acuzații grave la adresa românilor stabiliți în Germania, susținând că aceștia profită de sistemul de protecție socială. Într-o postare publicată pe platforma X, politiciana a afirmat că migranții români „jefuiesc sistemul social” și a invocat creșterea cheltuielilor cu ajutoarele sociale într-un … - 9 milioane de euro pierduți din incompetență! Planul de management al Deltei Dunării a zăcut uitat prin sertare, iar termenul expiră la finalul anului
România riscă să piardă aproximativ 9 milioane de euro dacă Planul de management al Rezervației Biosferei Delta Dunării nu va fi aprobat până la sfârșitul anului, avertizează ministrul Mediului, Natalia Intotero. Documentul, aflat în lucru încă din 2022, ar fi rămas nesemnat timp de 16 luni, iar ministrul anunță că l-a semnat pe 28 octombrie …




