Legea pensiilor: Femeia va lucra la fel de mult ca bărbatul. Pensionare la 70 de ani
Ministerul Muncii și Protecției Sociale, condus (încă) de liberala Raluca Turcan, cumpără consultanță pentru schimbarea legilor salarizării și pensiilor. În primul rând, după cum spune ministrul Raluca Turcan, schimbarea legii pensiilor este asumată în fața UE, prin PNRR. Trebuie făcută, pentru că cea actuală este nedreaptă.
„Merită accentuat faptul că reforma sistemului public de pensii și reforma salarizării in sistemul bugetar sunt obiective de țară asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar cheltuielile pentru expertiza tehnică și profesională sunt cheltuieli decontabile prin PNRR. Așa cum știți, ambele sisteme, și cel al salarizării, și cel de pensii, se confruntă cu multiple probleme din cauza nedreptăților din legislația actuala, ceea ce le transformă în sisteme mai degrabă neunitare și profund inechitabile”, potrivit oficialului.
În Caietul De Sarcini al licitației, aflăm care sunt schimbările majore. Noua lege a pensiilor, potrivit soluției ce va fi prezentată de consultatul desemnat, o va înlocui pe cea actuală – 127/2019 și va merge strict pe criteriul contributivității și al stagiului complet de cotizare. În plus, toate dosarele de pensii aflate în plată urmează a fi recalculate, vizați fiind 4,9 milioane de români. Sunt preconizate (adică ministerul așteaptă o soluție în acest sens de la consultant) o serie de măsuri pentru stimularea rămânerii în activitate.
„Sunt preconizate o serie de măsuri pentru stimularea rămânerii in activitate, fiind în dezbatere publică un proiect de act normativ ce vizează creșterea vârstei de pensionare, facultativă, la 70 de ani. Se urmărește în acest fel și o egalizare a vârstei de pensionare între genuri, însă cu păstrarea eșalonării vârstei standard de pensionare pentru femei”. Și în prezent există opțiunea de a lucra, la cerere, până la 70 de ani).
Se urmărește în acest fel și o egalizare a vârstei de pensionare între genuri (bărbați și femei), însă cu păstrarea eșalonării vârstei standard de pensionare pentru femei. De asemenea, pensionarea anticipată ar urma să se facă în condiții mult mai stricte, după cel puțin 43 de ani stagiu complet de cotizare (în prezent, acesta este de 35 de ani, penteu unele categorii profesionale, chiar 25 de ani).
Noua lege ar urma să intre în vigoare în 2023. Termenul depinde însă de rezultatele livrate de consultant, care are la dispoziție un an pentru a oferi o soluție completă privind reforma pensiilor, după efectuarea unei analize exhaustive privind situația actuală, folosind, transmite Munca, surse Eurostat, Europop (un program european cu date privind munca), Institutul Național de Statistică, Comisia Națională de Strategie și Prognoză.