Opinii

La cât o să vină factura la gaze și curent, românii o să mai aibă bani doar de lumânări

Nu trebuie să fii expert în economie ca să-ți dai seama că actualul guvern e unul dintre cele mai slabe, mai incompetente și mai distrugătoare din câte a avut vreodată România. Nici dac-am fi pus în fruntea țării un dușman jurat al țării noastre – nu dau nume, că pe urmă sigur îmi taie chitanță Consiliul pentru Combaterea Discriminării, dar se știu ei – nu ar fi acționat cu atâta răutate, prostie și inconștiență. De câteva luni, de când a primit pe tavă pâinea și cuțitul (era să zic paharul!) guvernării, Cîțu se laudă cu creșterea economică, dar în tot acest timp se împrumută cu miliarde de euro pe piața externă. Este, dacă  vreți, ca un bețivan care comandă întruna la restaurant băutură pe bandă rulantă și lipește bancnotele pe fruntea lăutarilor, apoi se scuză că merge la toaletă, dar de fapt pleacă pe la alte mese să ceară bani împrumut, ca apoi să revină la masă și să continue să arunce cu sute în lăutari.

Sub el, datoria externă a României a atins proporții inimaginabile acum câțiva ani. Dac-ar învia Ceaușescu și-ar vedea cât ne-a îndatorat Cîțu la străini, cred că nici n-ar mai avea nevoie de pluton de execuție pe urmă – ar cere un pistol și s-ar împușca singur, de necaz. Datoria externă crește – că doar trebuie să lăsăm ceva moștenire și la urmași, nu? – prețurile cresc și ele, să nu o lase singurică la greu, iar viața românilor devine tot mai grea. Dar pentru Cîțu nu contează. Poate să dea și bomba cu hidrogen peste România, el se face că se uită-n altă parte și tot de alegerea lui ca președinte al PNL se preocupă, asigurându-ne, între timp, că de fapt viața a devenit mai frumoasă, viața a devenit mai veselă, vorba lui Stalin, iar noi suntem prea proști ca să ne dăm seama cât suntem de fericiți și de bogați.

Și, ca să nu mai zică lumea că el este doar o unealtă a instituțiilor financiare din Occident și se îndatorează doar la bănci vestice, premierul a găsit soluția: ne îndatorează și la ruși! Pentru că, aflăm dintr-un comunicat oficial, anul acesta compania rusească Gazprom a crescut aprovizionarea cu gaze a României cu 344% față de anul trecut – în timp ce în cazul altor țări, creșterea a fost mult mai redusă (de pildă, pentru Polonia cu doar 12%, pentru Italia cu 15% și pentru Grecia cu 15,8%). Carevasăzică, în loc să caute să exploateze și să folosească uriașele resurse naturale din Marea Neagră, estimate la circa 200 de miliarde de metri cubi, Cîțu a preferat, ca bețivanul din exemplul de mai sus, să meargă cu cerșeala din ușă-n ușă, doar-doar o mai primi de-o cinzeacă. La o adică, exploatarea gazelor naturale românești, care ar fi trebuit să fie o prioritate strategică pentru orice guvern, necesită timp, atenție, muncă – și cum vreți să se dedice Cîțu unei asemenea activități, nu v-am zis că el e ocupat cu Congresul?

La cum evoluează prețurile la gaze și electricitate, ne așteaptă o iarnă extrem de grea. Pentru nostalgici, va fi un fel de „dacă doriți să revedeți” cum se trăia în România în ultimii ani de comunism: frig, beznă și foame. Dar nu pentru că s-ar întrerupe furnizarea de gaze și electricitate ori nu s-ar găsi nimic de mâncare la Alimentara, ca pe vremuri. Ci pentru că toate vor fi atât de scumpe încât românul de rând o să stingă singur lumina, o să închidă gazele și-o să înghită în sec în fața galantarelor pline cu toată mezelărimea din lume, știind prea bine că, dacă dă prea mulți bani la curent, n-o să-i mai ajungă de întreținere, dacă dă prea mulți bani la gaze, n-o să-și mai poată plăti rata la bancă, iar dacă se dedulcește la vreun salam s-ar putea să rămână fără bani de medicamente. Așa că vă sfătuiesc, dragi români, să investiți de pe-acum în lumânări: fac și lumină (deci nu mai consumați curent), dau și oarece căldură (deci nu mai consumați gaze) și astfel din salariu sau pensie vă mai rămân bani și de niște marmeladă pe pâine. Asta-i România liberală, fraților, ăsta este „guvernul meu”, dorit de Iohannis! Iar cine scapă totuși cu viață din aceste „jocuri ale foamei” pe care ni le promite jucăușul domn Cîțu-Wow ar putea să fie băiat salon și să pună deoparte și o lumânare, două, ca să le aprindă pentru economia românească. Nu de alta, dar ea duduie atât de tare – așa cum se tot laudă premierul Cîțu – că până la primăvară sigur își dă duhul, săraca.

Back to top button