Viktor Orban acuză Olanda că dorește să pedepsească Ungaria

Viktor Orban, Premierul Ungariei, l-a acuzat duminică în cadrul Summit-ului UE de la Bruxelles, pe prim-ministrul olandez Mark Rutt că dorește să pedepsească Ungaria.
„Nu ştiu din ce motiv personal premierul olandez mă detestă pe mine sau Ungaria. Însă el atacă atât de dur. Şi el spune foarte clar că din cauza faptului că Ungaria, în opinia lui, nu respectă statul de drept, că ea trebuie să fie pedepsită financiar”, a declarat Viktor Orban fiind citat de agerpres.ro.
În cadrul Summit-ului care a început vineri la Bruxelles, Comisia Europeană încearcă să ajungă la un acord în ceea ce privește fondul de relansare economică a UE.
CE dorește ca alocarea de ajutoare europene prevăzute în fondul de relansare să se facă cu condiția respectării statului de drept.
În opinia lui Viktor Orban această condiție nu a dus deocamdată la nişte concluzii cu privire la statul de drept în Ungaria iar poziția premierului Mark Rutte „nu este acceptabilă”.
Preşedinţiei germane a UE, premierul ungar i-a cerut să „ofere garanţii că membrii Consiliului UE vor negocia şi vor lua o decizie”. „Vă rog să o faceţi. În loc să creaţi un nou mecanism, terminaţi ceea ce noi avem deja şi ce a fost iniţiat, luaţi o decizie asupra Ungariei imediat ce va fi posibil”, a solicitat Viktor Orban.
- Primarul Capitalei, pus sub acuzare pentru luare de mită. Vizat în dosar ar fi și europarlamentarul Dan Motreanu

- USR, în colaps! Dominic Fritz, declarat incompatibil

- Prinsul Paul de România va fi predat autorităților române

- Lovitură dată mafiei exporturilor de animale. Operațiune DNA Timișoara împreună cu ofițerii BCCO în Arad. Percheziții și la Direcția Sanitar-Veterinară

- Ciprian Ciucu va fi audiat la DNA: edilul, anchetat în 4 dosare. Ce acuzații i se aduc





