Kuleba cere Curţii Penale Internaţionale să ancheteze atrocităţi la Bucea; ”Este esenţial ca ca o investigaţie independentă să stabilească vinovaţii”, consideră Guterres
Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba cere Curţii Penale Internaţionale (CPI) să ancheteze uciderea unor civili la Bucea, la nord-vest de Kiev, relatează CNN.
”Profit de această ocazie şi îndemn Curtea Penală Internţaională (CPI) şi organizaţii internaţionale să trimită misiuni internţaionale la Bucea şi în alte oraşe eliberate pentru a culege, în cooperare cu cooperare cu autorităţi ucranene, probe ale acestor crime de război”, a îndemnat Kuleba într-un mesaj postat pe reţele de socializare, pe care a postat un interviu acordat postului britamnic Times Radio.
El acuză trupe ruse de faptul că au ucis civili ucraineni ”de furie”, pe timpul ocupaţiei şi retragerii de la Bucea.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a îndemnat, la rândul său, la o ”investigaţie independentă” la Bucea, pe care o consideră ”esenţială”.
”Sunt profund şocat de imagini cu civili ucişi la Bucea”, a denunţat duminică, într-un comunicat Guterres.
”Este esenţial ca ca o investigaţie independentă să stabilească vinovaţii”, a subliniat el.
O groapă comună a fost descoperită la Bucea, la perferia Kievului.
Cadavre au fost îngropate în incinta Bisericii Sf. Andrei în primele zile ale războiului, au declarat locuitori CNN.
Jurnalişti CNN au văzut zeci de cadavre în saci de plastic în groapa comună, unele dintre ele acoperite în parte.
Locuitori au declarat însă că alte cadavre au fost deja îngropate acolo şi că este vorba despre civili ucişi în confrintări armate la Bucea.
Aproximativ 150 de cadavre au fost îngropate acolo, declară ei CNN.
Până la 300 de vctime ar putea fi îngropate în această groapă comună, a estimat duminică primarul din Bucea.
CNN scrie că nu a putut să verifice acest bilanţ ori identitatea sau naţionalitatea cadavrelor din groapa comună.
La Bucea au avut loc unele dintre cele mai aprige confruntări armate de la începutul războiului.
Pe străzi se află epave ale unor vehicule ruse distruse, majoritatea caselor au fost avariate, iar unele clăsiri au fost distruse.
Jurnalişti de la CNN au văzut civili plângând şi căutând rude la groapa comună.
În imagini şocante distribuite pe reţele de socializare apar cel puţin 20 de cadavre de civili împrăştiate pe străzi, la Bucea, în urma retragerii trupelor ruse.
Lideri ai Uniunii Europene (UE) şi NATO au denunţat imediat aceste atrocităţi şi au îndemnat la anchetarea unor crime de război.
Rusia respinge aceste imagini drept false.