Politică
Pe 4 iunie se pichetează ambasada Ungariei

Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat că pe data de 4 iunie 1920, începând cu ora 16.00, se va picheta clădirea ambasadei Ungariei la București.
Participanții doresc ca Ungaria să oprească acțiunile iredentiste din Ardeal și respectarea statului român.
Pe data de 4 iunie 1920 se semna la Trianon tratatul prin care Ungaria pierdea Ardealul în favoarea României. Practic se confirma realitatea de pe teren, teritoriul fiind parte componentă a țării încă din 1 decembrie 1918.
- Nicușor Dan nu consideră oportună exploatarea aurului de la Roșia MontanăPreședintele României, aflat într-o vizită la Roșia Montană alături de familie, a declarat că la momentul actual nu consideră oportună o eventuală exploatare a aurului de acolo deoarece „potenţialul, şi identitar, dincolo de economic, e mult mai mare păstrând, decât răzând tot”. „Dacă vorbim de aur şi tehnologia din ziua de azi, e exclus mineritul, ca să fie foarte clar. Adică, pentru nivelul de resurse pe care îl avem aici şi tehnologia pe care o avem azi, nu se poate face minerit decât distrugând tot şi nu se poate asta. Potenţialul, şi identitar, dincolo de economic, e mult mai mare …
- George Simion: Guvernarea actuală şi-a propus falimentarea RomânieiGeorge Simion a transmis luni un mesaj de ultim moment pentru români. „Simpatizanții mișcării noastre, Alianța pentru Unirea Românilor, trebuie să fie pe baricade, să reprezinte soluția pentru toți românii din mediul urban și din mediul rural, din țară sau din străinătate. De aceea vreau să vă cer implicarea. Ceea ce am anunțat vineri, la Broșteni, trebuie să fie cartea noastră de vizită și să fie un model replicabil la nivel național pentru toate zonele din țară”, a transmis Simion, în mesajul postat pe Facebook. Potrivit liderului AUR, actuala guvernare vrea să falimenteze țara, acesta fiind și motivul pentru care …
- Scandal de proporții în Coaliție: Bolojan sfidează primarii, Guvernul la un pas de blocaj totalȘedința-maraton dintre premier, Ilie Bolojan și primarii nemulțumiți s-a transformat într-un scandal uriaș. Discuțiile despre banii pentru proiectele locale au degenerat, după ce Bolojan ar fi respins propunerile edililor. Primarii cer păstrarea taxelor la nivel local și distribuirea fondurilor pe baza datelor INS, nu a recensământului considerat eronat. Tensiunile pun în pericol reluarea ședințelor coaliției și riscă să adâncească ruptura dintre PSD și PNL. Coaliția de guvernare se clatină din temelii, după o ședință tensionată între premier, Ilie Bolojan și primarii revoltați. Întâlnirea, programată pentru a găsi soluții privind finanțarea proiectelor locale, s-a transformat într-un scandal de proporții, care riscă …
- Budapesta acuză Kievul pentru oprirea fluxului de petrol rusesc spre Ungaria și SlovaciaFluxul de țiței din Rusia către Ungaria și Slovacia prin conducta Drujba a fost întrerupt luni, oficialii de la Budapesta acuzând un atac ucrainean asupra unei stații de transformare. Ungaria, puternic dependentă de petrolul rusesc, califică incidentul drept „scandalos și inacceptabil”, în timp ce Kievul respinge responsabilitatea. Fluxul de petrol rusesc prin conducta Drujba, care alimentează Ungaria și Slovacia, a fost suspendat luni, au confirmat autoritățile de la Budapesta și Bratislava. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat într-o postare pe Facebook că a discutat cu ministrul adjunct al Energiei din Rusia, Pavel Sorokin, care l-a informat că „experții …
- România își pedepsește naționaliștii: „Stegarul Dac” rămâne în arest, în timp ce nedreptatea domnește în satul românescTribunalul București a respins cererea de eliberare a lui Cezar Avrămuță, cunoscut ca „Stegarul Dac”, un protestatar devenit simbol al luptei pentru demnitate națională. În timp ce sate întregi din România se sting sub nepăsarea autorităților, vocea unuia dintre puținii oameni care îndrăznesc să strige împotriva nedreptății este redusă la tăcere, prin menținerea sa în arest preventiv. Tribunalul București a hotărât ca Cezar Avrămuță, celebrul „Stegar Dac”, să rămână în arest preventiv, respingând atât cererea sa de eliberare, cât și pe cea de înlocuire a detenției cu arest la domiciliu. Decizia vine după aproape trei luni de detenție, timp în …
- Scandal la Romsilva: Ministerul Mediului forțează o „reformă” contestată, sindicaliștii avertizează că pădurile statului sunt în pericolFederația Sindicatelor din Silvicultură Romsilva acuză Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor că împinge înainte un proiect de reformă al Romsilva plin de erori juridice și administrative, ignorând opiniile specialiștilor și chiar observațiile Ministerului Justiției. Sindicaliștii denunță o campanie de denigrare împotriva silvicultorilor și avertizează că pădurile statului riscă să fie sacrificate pe altarul unei „pseudo-reforme” forțate politic. Reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor, Romsilva a ajuns subiect de scandal între autorități și silvicultori. Federația Silva, sindicatul reprezentativ al lucrătorilor din domeniu, solicită Ministerului Mediului retragerea imediată a proiectului de Hotărâre de Guvern privind reforma regiei, acuzând că acesta a fost redactat …
- PNL, partidul falimentar al lui Bolojan. Liberalii dau în judecată AEP ca să scape de returnarea datoriei de 14 milioane de leiLiberalii lui Ilie Bolojan conduc un partid aflat în colaps financiar, cu datorii uriașe și o imagine prăbușită. Incapabili să returneze 14 milioane de lei cheltuiți ilegal în campania prezidențială din 2024, cei din PNL au ales să dea în judecată Autoritatea Electorală Permanentă, într-o încercare disperată de a trage de timp. În loc să-și asume greșelile, liberalii își îngroapă și mai tare partidul, devenit dependent de bani publici și prins în propria rețea de datorii. Partidul Național Liberal, cândva una dintre forțele majore ale politicii românești, a ajuns o instituție sufocată de datorii și scandaluri. Peste 150 de milioane …
- George Simion: Simpatizanții mișcării noastre, Alianța pentru Unirea Românilor, trebuie să fie pe baricade, să reprezinte soluția pentru toți româniiLiderul AUR, George Simion, a lansat luni un apel ferm către români, cerând implicare și mobilizare în fața unei guvernări pe care o acuză că „falimentează țara”. Într-un mesaj transmis pe Facebook, acesta a subliniat că soluția stă în solidaritatea și acțiunea tuturor românilor, indiferent de mediul din care provin, avertizând că actuala putere pregătește „un jaf național”. „Simpatizanții mișcării noastre, Alianța pentru Unirea Românilor, trebuie să fie pe baricade, să reprezinte soluția pentru toți românii din mediul urban și din mediul rural, din țară sau din străinătate. De aceea vreau să vă cer implicarea. Ceea ce am anunțat vineri, …
- Dezastru educațional la bacalaureatul de toamnă: doar 28,4% dintre candidați au reușit să promovezeRomânia se scufundă într-o criză educațională profundă, confirmată încă o dată de rezultatele dezastruoase la a doua sesiune a bacalaureatului din 2025. Doar 28,4% dintre candidați au reușit să promoveze „examenul maturității”. În ciuda promisiunilor goale ale politicienilor și reformelor anunțate de ani de zile, școala românească produce, în continuare, generații condamnate la eșec. Ministerul Educației a publicat luni rezultatele inițiale ale celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului 2025, iar cifrele arată un adevărat dezastru național. Rata cumulată de promovare (toți candidații înscriși) este de doar 28,4%. Practic, mai puțin de unul din trei elevi a reușit să treacă „examenul …
- Bolojan distruge România: Urmează creșterea inflației, devalorizarea leului și stagnarea prețurilor imobiliareNoua prognoză a CFA România estimează o creștere economică aproape stagnantă, dar unii dintre respondenți nu exclud nici scenariul intrării în recesiune. Noile cifre reflectă un nivel scăzut de încredere în dinamismul economic, pe fondul incertitudinilor legate inclusiv de eficiența măsurilor de austeritate luate de guvernul Bolojan. CFA România: Deficitul bugetar și datoria publică în creștere, inflația și deprecierea leului par inevitabile Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a crescut ușor față de exercițiul anterior, ajungând la o valoare medie estimată de 7,6% din PIB. Totodată, datoria publică, calculată ca procent din PIB, este anticipată să se majoreze …
- Mai mult de jumătate dintre blocurile alimentate de Termoenergetica București nu mai au apă caldăLuni, mai mult de jumătate dintre imobilele din București racordate la rețeaua publică de termoficare au rămas fără apă caldă, după ce CET Progresu a fost oprit din cauza unei avarii majore. Cele mai afectate sunt sectoarele 2, 3 și 4. Furnizarea apei calde este sistată la 55,76% din imobilele din Capitală, conform datelor furnizate luni de aplicația Termo Alert. Duminică seara, Termoenergetica București a anunțat că oprirea forțată a CET Progresu, în urma unei avarii majore pe conducta magistrală cu diametrul de 1000 mm situată la intersecția Șoselei Mihai Bravu cu Splaiul Unirii, sub podul Mihai Bravu. Potrivit comunicatului …
- Dominic Fritz apără tăierile lui BolojanÎn încercarea de a apăra Guvernul Bolojan, președintele USR Dominic Fritz critică guvernările anterioare pentru modul în care au gestionat finanțările pentru investiții, afirmând că unele dintre programele anunțate nu au avut niciodată acoperire bugetară reală. „Nimeni nu e nebun să taie bani de la investiții. Adevărul e altul: s-au promis bani care nu există. Nu poți să tai ceva ce nu există”, a declarat liderul USR, într-o reacție la tensiunile apărute în coaliția de guvernare pe tema suspendării unor proiecte de infrastructură și dezvoltare locală. Fritz a dat exemplul programului de investiții în sănătate, anunțat ca fiind complementar PNRR-ului, cu un buget …