Justiția pe burtă: ”Generalul IZMANĂ”, achitat de instanță

Distribuie acest articol!

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, trimis în judecată de DNA în mai 2016, pentru abuz în serviciu, în dosarul maşinii de lux cumpărate de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) pentru protecţia demnitarilor şi folosită de el, a fost achitat. Decizia a fost luată joi de către instanța supremă și nu este definitivă, la capătul unui proces reluat de la zero în 2017, după pensionarea unui judecător din complet.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție:

  • „Achită pe inculpaţii:
  • 1. OPREA Gabriel pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (…)
  • 2. NICOLAE Gheorghe pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (…)
  • 3. PAVEL Gabriel-Nicolae pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (…)
  • (…) achită pe inculpaţii:
  • 1. NICOLAE Gheorghe pentru infracţiunea de deturnare de fonduri şi infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată (…)
  • 2. ZĂRNICĂ Nelu pentru infracţiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată (…)
  • 3. IACOB Marian-Dănuţ pentru infracţiunea de deturnare de fonduri, în formă continuată(…)
  • (…) respinge ca nefondată acţiunea civilă exercitată de partea civilă MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.
  • (…) ridică măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale prin următoarele ordonanţe ale procurorului:
  • ordonanţa procurorului din data de 19.04.2016 prin care s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 410.000 lei, asupra bunurilor imobile, proprietatea inculpatului NICOLAE Gheorghe;
  • ordonanţa procurorului din data de 03.05.2016 prin care s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra sumei de 410.000 lei, proprietatea inculpatului OPREA Gabriel;
  • ordonanţa procurorului din data de 03.05.2016 prin care s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 410.000 lei, asupra bunurilor imobile, proprietatea inculpatului PAVEL Gabriel-Nicolae.
  • (…) cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Potrivit art. 275 alin.6 C.pr.pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii IACOB Marian-Dănuţ şi PAVEL Gabriel-Nicolae, în sumă de câte 800 lei, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii pentru procuror, inculpaţi, partea civilă şi părţile responsabile civilmente”.

Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: