EconomieInternaționalȘtirile 60m.RO

UE a alocat peste 13 miliarde de euro în scopul combaterii efectelor pandemiei de Covid-19

Uniunea Europeană a alocat peste 13 miliarde de euro în scopul combaterii efectelor pandemiei de Covid-19. Banii au fost cheltuiți pentru achiziționarea de aparatură medicală, pentru sprijinirea economiei și pentru ajutorarea cetățenilor europeni.

Potrivit reprezentanților UE, încă de la începutul crizei, grație flexibilității introduse în cadrul politicii de coeziune, uniunea a mobilizat investiții în valoare de peste 13 miliarde euro în scopul combaterii efectelor pandemiei de coronavirus, prin intermediul Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), al Fondului social european (FSE) și al Fondului de coeziune (FC). Fondurile UE au ajutat comunitățile naționale, regionale și locale să facă față impactului socio-economic negativ.

În total, 4,1 miliarde euro au fost redirecționate către sectorul medical pentru a achiziționa aparatura vitală și echipamentele individuale de protecție necesare pentru a salva vieți. Au fost mobilizate 8,4 miliarde euro sub formă de granturi și împrumuturi, dar și sub forma unei serii de instrumente financiare personalizate, pentru a sprijini economia și, în special, întreprinderile mici și mijlocii în vederea adaptării la criză. În fine, aproximativ 1,4 miliarde EUR au fost canalizate prin intermediul FSE pentru ajutarea cetățenilor și salvarea locurilor de muncă.

În scopul asigurării unui nivel maxim de transparență, Comisia a lansat o pagină web specială pe Platforma de date deschise privind coeziunea pentru a arăta modul în care politica de coeziune a UE sprijină statele membre pentru a face față crizei provocate de coronavirus. Platforma va fi actualizată zilnic și va afișa toate informațiile referitoare la modificările programului, precum și la modul de alocare și de investire a resurselor. Grație actualizării sistematice, platforma va oferi, pe zi ce trece, o imagine de ansamblu tot mai completă a situației.

„Politica de coeziune se află în centrul eforturilor de combatere a pandemiei de coronavirus și de asigurare a unei redresări rapide. Rezultatele bilanțului nostru arată că toate statele membre profită în prezent de Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus pentru a-și sprijini cetățenii, întreprinderile și sectorul sănătății. Începând de astăzi, aceste rezultate pozitive pot fi consultate de toată lumea, printr-un simplu clic, pe tabloul nostru de bord interactiv referitor la coronavirus”, a declarat comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.

Citește continuarea articolului

  • Cel mai violent atac la adresa lui Ilie Bolojan vine chiar din PNL, în timpul congresului: „Un farseur nepriceput, agresiv și încăpățânat. Omoară partidul”. 
    Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan îl critică dur pe Ilie Bolojan într-o postare pe Facebook în care îl numește ironic Mesia economic. Ținte sunt și oamenii promovați de acesta pe lista de vicepreședinți, Oana Gheorghiu și Dragoș Pâslaru. Bogdan face trimiteri chiar și la simbolul comunității LGBT. „Ar fi culmea ca azi, la Congres, colegii mei …
  • Dosarul Ciucu: Duminică de foc la DNA
    Deși este duminică, procurorii Secției a II‑a a DNA au reluat audierile în dosarul de corupție care zguduie Primăria Capitalei. Surse judiciare confirmă pentru 60MMEDIAGROUP.RO că anchetatorii lucrează „fără pauză”, în contextul complexității cauzei și al numărului mare de persoane implicate. Dosarul instrumentat de DNA vizează presupuse fapte de corupție legate de servicii de publicitate …
  • Winvia Entertainment și „Căluțul Troian” din ONJN
    Piața românească de gambling a fost privită inițial ca o destinație de mâna a doua. Sub comanda lui Sagi, a devenit o vacă de muls și o imensă mașină de spălat bani, operată printr-o companie listată la Londra: Winvia Entertainment PLC (fostă Best of the Best Limited). Aceste operațiuni a fost atinse de brațul lung al Direcției …
  • Foarfeca bugetară lovește școala. Birocrația scapă din nou neatinsă
    România a descoperit unde trebuie făcută marea economie bugetară: în educație. Nu în administrația locală umflată, nu în instituțiile unde se plimbă hârtii de la un birou la altul ca să pară că cineva muncește, nu în aparatul de cumetrii, sinecuri și posturi cu rol decorativ. Nu. Din școli. Datele analizate de Edupedu, pe baza …
  • Dictatură și sfidare în PNL: Gașca Bolojan blochează România pentru o mizerabilă împărțeală de scaune!
    PNL se pregătește să-și tragă o nouă poză de familie. Frumos, disciplinat, cu moțiune unică, cu echipă aranjată, cu funcții împărțite și cu acel aer solemn al partidelor care confundă democrația internă cu o ședință de repartizare a scaunelor. Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL. Surpriză ”uriașă”: moțiunea lui este singura depusă. Asta nu …
RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button