Politică

Jonglerii imobiliare în familia penalului Iulian Dumitrescu, regizate sub umbrela Consiliul Județean Prahova

Scandalul mitei de 3,2 milioane de euro de care este acuzat fostul prim-vicepreședinte PNL, Iulian Dumitrescu, a scos la lumină și afacerile imobiliare ale omului cheie din Consiliul Județean Prahova, tocmai cu familia baronului liberal de Prahova.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, este acuzat de DNA că ar fi primit mită 16 milioane de lei, adică circa 3,2 milioane de euro, fapt pentru care se află sub control judiciar de la începutul lui februarie 2024.

Omul cheie al Iulian Dumitrescu, în vizorul DNA

Însă, după punerea sub control judiciar a lui Iulian Dumitrescu, DNA a mai făcut un anunț care a trecut neobservat. Este vorba de faptul că în acest dosar se mai efectuează cercetări față de „Vasile Anna-Maria, administrator public al județului Prahova și președinte CA la Distribuție Energie Electrica România SA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată, constând în esență în aceea că nu a menționat în 29 de declarații de avere două terenuri deținute de soțul său”. Numai că acest anunț al DNA a scos la iveală și afacerile administratorului public Anna-Maria Vasile cu familia lui Iulian Dumitrescu, derulate în perioada când cei doi dădeau ora exactă în județul Prahova. Trebuie precizat că Anna-Maria Vasile a ajuns în noiembrie 2020 de la Secretariatul General al Guvernului la Consiliul Județean Prahova pe funcția de director executiv al Direcției de Proiecte cu Finanțare Externă. Ulterior, aceasta a fost numită administrator public al județului Prahova de către Iulian Dumitrescu, fiind practic mâna sa dreaptă în județ, alături de vicepreședintele CJ Prahova Dumitru Tudone.

Zestre imobiliară de invidiat a Annei-Maria Vasile

După ce a ajuns administratorul public al județului Prahova, afacerile Annei-Maria Vasile  au explodat. În declarația de avere din 2020, Anna Maria Vasile menționa că deține un teren forestier de 4,86 ha în Vrancea, o casă de vacanță în Spania și un apartament de 29,90 mp, iar soțul său lucra la o firmă de construcții din Snagov (vezi documentul în facsimil). Ulterior, în ultima declarație de avere aferentă anul fiscal 2022, zestrea imobiliară a acesteia s-a umflat ca-n basme. Ea deține două apartamente în București, două case de locuit la Tărtășești-Dâmbovița și casa din Spania. Practic, față de 2020 au apărut în plus ca moștenire cele două case de la Tărtășești și un apartament în București. În schimb, în 2023, Anna Maria Vasile a precizat că a moștenit încă 8 terenuri- 4 agricole în Vrancea, Gorj și două în Dolj, trei terenuri intravilane, unul în București și două la Tărtășești și încă un teren extravilan tot la Tărtășești. Numai că în ultima declarație de avere a apărut și o menționare surpriză.

Tranzacții imobiliare surpriză

Administratorul public al județului Prahova, Anna Maria Vasile, a precizat că, în 2023, a vândut două terenuri intravilane cu suma de 175.000 de lei fiecare, adică cu vreo 35.000 de euro, și două case de locuit cu suma de 300.000 de lei fiecare, asta însemnând vreo 61.000 de euro. Practic, a încasat prin vânzarea celor două terenuri și a celor două case suma totală de 193.000 de euro. Dar, surpriză! Cel care a cumpărat aceste case și terenuri este Adrian-Daniel Lambrea, nimeni altul decât cumnatul lui Iulian Dumitrescu (vezi documentul în facsimil). Oppsss! Când a venit, în 2020, la CJ Prahova, Anna-Maria Vasile n-avea aceste case și terenuri, iar, în 2023, apar vândute tocmai cumnatului lui Iulian Dumitrescu. Surprinzător, aceste jonglerii imobiliare ale administratorului public al județului Prahova n-au fost observate de ANI! De ce oare?

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button