Joe Biden și-a dat acordul pentru livrarea de avioane F-16 Ucrainei
Preşedintele american, Joe Biden, le-a semnalat vineri liderilor din G-7 că va da undă verde livrării de către occidentali de avioane de luptă Ucrainei, inclusiv F-16 americane, a indicat vineri un înalt responsabil al Casei Albe, transmit AFP şi Reuters.
Preşedintele american, aflat la summitul G-7 de la Hiroshima, în Japonia, i-a asigurat pe interlocutorii săi că susţine „o iniţiativă comună vizând antrenarea de piloţi ucraineni pe avioane de luptă de generaţia a patra, inclusiv F-16”, a afirmat sursa.
Joe Biden, care orchestrează răspunsul occidental în faţa Rusiei, se confruntă cu o presiune crescândă de a autoriza trimiterea de avioane de vânătoare americane F-16 Ucrainei, nu de către SUA, ci de alte ţări care dispun de astfel de avioane, notează AFP.
„Pe perioada antrenamentului, lunile următoare, coaliţia noastră de state participante la acest efort va decide când să furnizeze avioanele, câte şi cine”, a menţionat responsabilul.
Formularea sa – „când” şi nu „dacă” – este semnalul cel mai favorabil din partea Statelor Unite, până acum, în privinţa livrării acestor avioane, insistent cerute de Kiev, mai notează AFP.