Salvați Copiii: România are aproape un sfert din mamele minore din Uniunea Europeană

Aproape un sfert (23%) dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeană trăiesc în România, țară care ocupă primul loc la acest capitol, în rândul statelor membre.
Datele Eurostat arată că numai în 2018, 8.621 de fete au devenit mame înainte de vârsta majoratului (10-17 ani), iar 725 dintre ele s-au aflat în această situație înainte de a împlini 15 ani. Situația este cu atât mai critică, cu cât mai puțin de două procente dintre acestea spun că au interacționat cu serviciile publice de asistență socială, potrivit unei anchete sociologice realizate de Salvați Copiii România.
Analiza privind condițiile de viață, locuire și stare de sănătate a gravidelor, copiilor și mamelor cu copii sub 5 ani din mediul rural, realizată sub forma unei anchete sociologice și lansată în 7 iulie, în cadrul dezbaterii organizate de Salvați Copiii România și Administrația Prezidențială, relevă câteva aspecte cronice și cu repercusiuni sociale.
– sub 2 procente dintre mamele minore spun ca au interacționat cu serviciile publice de asistență socială.- 83% dintre mamele minore nu mai frecventau școala la momentul completării chestionarului. Dintre acestea, 64% abandonaseră școala înainte de sarcină.- Aproximativ 20% dintre gravidele și mamele minore afirmă că locuiesc în gospodăria de proveniență a partenerului, însă sub 2 procente dintre acestea sunt căsătorite legal;
– aproape 70% dintre respondenți afirmă că locuiesc într-o casă cu cel mult două camere;
– la nivelul întregului eșantion, doar 1/3 dintre respondenți afirmă că au grup sanitar în locuință, procentul fiind semnificativ mai scăzut în cazul gospodăriilor cu mame minore.- Vârsta tatălului, la nașterea copilului, în cazul mamelor minore este în medie cu apoximativ 5 ani mai ridicată, de 20.6 ani, cu valori cuprinse între 14 și 39 de ani. În valori procentuale, tatăl este el însuși minor în doar aproximativ 10% din cazuri.
„Fenomenul mamelor minore s-a cronicizat în România de-a lungul anilor, cu consecințe care privesc atât siguranța și bunăstarea celor doi copii – mama adolescentă și nou-născutul, cât și societatea în ansamblul ei.Statutul social vulnerabil al acestor mame este moștenit de copiii lor și suntem în fața unui cerc vicios pe care nu îl putem depăși fără politici publice focusate și cât mai concrete”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România.
Rezultatele discuțiilor din cadrul mesei rotunde din 7 iulie vor fundamenta un set de măsuri pentru îmbunătățirea sănătății gravidelor, mamelor și copiilor la nivelul zonelor rurale defavorizate, precum și îmbunătățirea sistemului de sănătate destinat îngrijirii nou-născuților prematuri.
„Prevenirea maternității timpurii și a consecințelor asociate implică atât acces la informare, inclusiv prin intermediul disciplinei Educație pentru Sănătate, cât și îmbunătățirea accesului la servicii medicale, cu precădere în zonele rurale.Avem nevoie de sinergia tuturor actorilor cu responsabilitate, de politici coerente, sustenabile și fundamentate pe dovezi pentru reducerea decalajelor înregistrate de țara noastră, pentru îmbunătățirea vieții copilelor condamnate la o maturizare bruscă și schimbarea destinului nou-născuților”, a declarat Dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial, Departamentul Sănătate Publică.
Potrivit datelor semidefinitive publicate de Institutul Național de Statistică (INS), pentru anul 2019, aproape 10% (9.44%) din totalul nașterilor a provenit din rândul adolescentelor. În cifre absolute, este vorba despre 700 de nașteri la minore sub 15 ani și de 16.831 de nașteri la adolescentele cu vârste între 15-19 ani.
Prin comparație, state ca Danemarca, Slovenia și Luxemburg înregistrează sub 50 de nașteri anual la mame sub 18 ani. Există și trei țări europene – Finlanda, Danemarca și Olanda – în care nicio fată sub 15 ani nu a devenit mamă în anul 20181.Dincolo de vulnerabilitățile sociale, problema mamelor minore are consecințe pe termen lung atât asupra mamei, cât și asupra copilului, de la cele medicale – prematuritatea și problemele asociate – până la cele psiho-sociale.
În România, rata mortalității infantile a fost de 6,2 la mia de născuți vii în 2019 (date temporare, INS), aproape dublă față de media Uniunii Europene (3,5 la mie).Potrivit datelor provizorii INS pentru anul 2019, cele mai mari rate ale mortalității infantile (la mia de copii născuți vii) s-au înregistrat în județele:
– Tulcea – 15.6 la mie;
– Mehedinți – 11.7 la mie;
– Constanța – 9.5 la mie;
– Vrancea – 9.3 la mie;
– Mureș – 9 la mie.
Sursa: www.euractiv.ro
- JUSTIȚIA/MAFIA! Procesul lui Robert Negoiță, cu prejudiciu de 100 de milioane de euro, se reia de la zero: șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie, a schimbat completul după 4 ani de judecată
Procesul prin care a fost trimis în judecată Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, și în care prejudiciul estimat de procurori este de peste 100 de milioane de euro, va fi reluat de la zero, la patru ani de la începerea cercetării judecătorești. Motivul este că președinta Curții de Apel București, Liana Arsenie, a schimbat completul … - Un nou fir duce spre caracatița din Constanța: Firma cercetată de PG pentru îngroparea deșeurilor ar apărea și în dosarul procurorilor Niță și Ștefan
Parchetul General a anunțat punerea sub acuzare a unei persoane juridice, al cărei nume nu a fost făcut public, într-un dosar privind colectarea ilegală, îngroparea și ascunderea deșeurilor în județul Constanța. Potrivit surselor citate de Info Sud-Est, societatea vizată ar fi UCG Construcții Ecologice SRL, firmă în care Monica Ștefan, fosta soție a procurorului Gigi Valentin … - Parchetul o „demască” pe Diana Buzoianu (USR): „NU nu a fost înregistrată nicio solicitare de audiență din partea doamnei Diana-Anda Buzoianu”
Ministra Mediului, Diana Buzoianu (USR), susține că încearcă de aproape o lună să obțină o audiență la procurorul general, Cristina Chiriac, pentru a discuta despre combaterea infracțiunilor de mediu, însă solicitarea sa nu ar fi fost aprobată. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) susține însă fix contrariul: Diana Buzoianu NU ar fi înregistrat … - Escrocul din fruntea ANSVSA refuză să demisioneze
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Alexandru Bociu, a transmis, joi, că nu are niciun motiv să îşi dea demisia, precizând că în timpul mandatului său România a revenit pe primul loc în Europa la exportul de ovine şi caprine. „Să-mi dau demisia, după ce reuşim să revenim numărul unu în Europa? … - Primar AUR găsit spânzurat: era la primul mandat
Primarul comunei Bucerdea Grânoasă din judeţul Alba, Vasile Sevestrean, aflat la primul mandat şi ales sub sigla AUR, a fost găsit spânzurat, joi după-amiază. Soția a făcut descoperirea Primarul comunei Bucerdea Grânoasă din judeţul Alba, Vasile Sevestrean, a fost găsit spânzurat, joi după-amiază, notează ziarulunirea.ro. Edilul, aflat la primul mandat, avea 56 de ani şi fusese ales …




