Comunicat de presă – Poliţia Capitalei

BĂRBAŢI BĂNUIŢI DE FURT, EFECTUAREA DE OPERAŢIUNI FINANCIARE ÎN MOD FRAUDULOS ŞI ACCES ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC – REŢINUŢI DE POLIŢIŞTII CAPITALEI
Marţi, 7 iulie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 40 de ani, la scurt timp după ce au sustras bani şi carduri bancare din borseta unui bărbat de 77 de ani, după care au retras de la bancomat o sumă de bani, prejudiciul total creat fiind estimat la 6.000 de lei.
Din datele şi probele administrate de către poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public a rezultat presupunerea rezonabilă că patru bărbaţi ar avea preocupări de natură infracţională, atât în Capitală cât şi alte oraşe din ţară.
Astfel, poliţiştii au trecut la supravegherea celor în cauză, aceştia fiind prinşi în flagrant la data de 7 iulie a.c., în jurul orei 12.30, în municipiul Buzău, la scurt timp după ce au sustras un portofel cu acte, bani şi carduri bancare, din borseta unui bărbat, în vârstă de 77 de ani, în timp ce se aflau în incinta unui hipermarket şi au efectuat tranzacţii frauduloase prin folosirea neautorizată a două dintre cardurile sustrase, retrăgând în numerar de la bancomate suma de 4.000 de lei.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Capitalei, sub supravegherea Parchetului e pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic, cu trei bărbaţi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
- VIDEO: Minerii și energeticienii au protestat la Complexul Energetic Oltenia, nemulțumiți de posibila tăiere a tichetelor de masă și de reducerea veniturilor

- Înalta Curte a decis că Piedone rămâne cu sentința de conflict de interese. Persoanele incompatibile nu mai pot ocupa funcții publice timp de 3 ani

- Incendiu violent în Capitală: Mai multe mașini au luat foc. O persoană a murit, iar alta a fost rănită

- România a intrat în recesiune tehnică / Este al doilea trimestru consecutiv de scădere a PIB / Și în 2024 a fost recesiune, când Guvernul era condus de Ciolacu

- Guvernul, pe urmele banilor de la Lukoil: Supraveghere extinsă la rafinăria și cele 300 de benzinării ale gigantului rus





