Fost prefect de Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu cu privire la niște terenuri

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
NICOLAESCU ADRIAN VIOREL, la data faptei prefect al județului Constanța și președinte al Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada martie 2016 – iulie 2017, inculpatul Nicolaescu Adrian Viorel, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în sensul că ar fi făcut toate demersurile pentru a împiedica eliberarea unor titluri de proprietate către o persoană care obținuse anterior recunoașterea judecătorească a drepturilor sale, pentru o suprafață de 19 hectare de teren amplasat în municipiul Constanța, pe malul lacului Siutghiol.
Concret, inculpatul Nicolaescu Adrian Viorel:
– ar fi trebuit să valideze propunerea Comisiei Locale Mihail Kogălniceanu, aspect pe care l-ar fi refuzat în mod nejustificat,
– ar fi trebuit să ia act, de îndată, de desființarea titlurilor persoanei neîndreptățite și să emită titlurile de proprietate, astfel cum au stabilit definitiv și irevocabil instanțele de judecată,
– ar fi împiedicat, pe toată durata mandatului său, emiterea titlurilor de proprietate, prin restituirea documentației, prin refuzul de a valida propunerea Comisiei Locale Mihail Kogălniceanu și prin omisiunea intenționată de a efectua orice minim demers pentru emiterea titlurilor.
Independent de cele prezentate mai sus, în anul 2011, Primăria municipiului Constanța a expropriat cca 2,3 hectare din cele 19 hectare, proprietatea persoanei vătămate. Primăria a emis în acest sens o Hotărâre de Stabilire a Despăgubirilor prin care s-a dispus plata sumei de 240.465 euro către persoana care își va proba dreptul real asupra terenului expropriat.
Persoana vătămată a aflat despre expropriere în anul 2015 și s-a adresat Primăriei municipiului Constanța cu o cerere de eliberare, în favoarea sa, a sumei de 240.465 euro. Suma nu a fost însă eliberată, întrucât persoana vătămată nu avea titluri de proprietate pentru terenul expropriat.
Precizăm că, până la terminarea mandatului de prefect al inculpatului, terenul în cauză s-a aflat în posesia unei persoane căreia instanța de judecată i-a anulat toate titlurile de proprietate.
Prin demersurile precizate mai sus, inculpatul ar fi privat persoana respectivă de dreptul său de proprietate, recunoscut de instanța de judecată, asupra terenului respectiv, evaluat la aproximativ 6.460.000 euro, dar și de suma de 240.465 euro cuvenită pentru exproprierea unei părți din acest teren, asigurându-i totodată folosința terenului în suprafață de 19 hectare persoanei care l-a „deținut” în condițiile menționate mai sus.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa: www.pna.ro
- Volodimir Zelenski speră într-un sprijin financiar și militar american mai consistent după victoria democraților în Congresul SUA
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski speră că schimbarea majorității din Congresul american va aduce un sprijin mai consistent pentru țara sa, atât financiar, cât și militar. Într-un interviu acordat televiziunii germane ZDF, liderul de la Kiev a vorbit despre efectele victoriei democraților asupra războiului cu Rusia și a transmis că o susținere mai puternică din partea … - Miza eliberării și traseul banilor: Călin Georgescu, adus cu duba la Tribunalul București în timp ce DIICOT investighează un transfer de 4 milioane de euro spre Letonia
Călin Georgescu este adus joi, 5 noiembrie, de la Arestul Central la Tribunalul București, unde solicită înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Este a șaptea prezentare în fața judecătorilor pentru analizarea măsurilor preventive, în puțin peste o lună. În paralel, procurorii verifică dacă banii reclamați de omul de afaceri Răzvan Leu au fost incluși … - Avertisment sumbru de la Moscova: Serghei Lavrov pune pe masă scenariul unui război cu Europa, dar susține că Rusia ține ușa deschisă pentru țările „non-ostile”
Rusia nu şi-a închis niciodată uşile în raporturile sale cu Occidentului şi este dispusă să coopereze cu ţările occidentale care renunţă la atitudinea ostilă faţă de ea, a declarat marţi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, exprimându-se în cadrul celei de-a patra Conferinţe internaţionale de la Minsk privind securitatea eurasiatică, care şi-a început lucrările în … - Lovitură fiscală pentru diasporă: Italia pregătește o „taxă de ieșire” de 26% care vizează direct românii care se întorc acasă
Românii care își mută rezidența fiscală din Italia în România ar putea intra sub incidența unei noi „taxe de ieșire”, dacă dețin investiții financiare importante și îndeplinesc condițiile prevăzute în proiectul bugetului italian pentru 2027. Măsura permite taxarea anumitor câștiguri acumulate chiar dacă investițiile nu au fost vândute. Pragul de intrare este de 800.000 de … - Revoltă fără precedent la ANPC: Sistemul de teroare instituit de Horia Constantinescu și Paul Anghel, demascat din interior de funcționarii instituției
Un memoriu exploziv, redactat de funcționarii publici de carieră din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a ajuns pe masa premierului Luca Niculescu, declanșând un adevărat cutremur instituțional. Documentul, transmis simultan către Ministerul Economiei, Secretariatul General al Guvernului și FACIAS, expune o caracatiță a abuzurilor care a sufocat instituția în ultimii patru ani. Sub …




