Guvernul Ciucă: pentru corporațiile occidentale mumă, pentru români mui… ciumă!
Tradiția căciulelii este una cu rădăcini adânci în România. Încă din vremea primelor state românești, mulți dintre voievozi și majoritatea boierilor au umblat cu căciula în mână ba pe Înalta Poartă, ba pe la țari sau pe la kaizeri. Nu mai zic de ultimul secol, când tovarășii din PCR au fost practic, sclavii Moscovei și, până la Ceaușescu, nu au ieșit niciodată din cuvântul „fratelui mai mare de la Răsărit”. Am avut naivitatea să credem că, după răsturnarea comunismului, vom deveni și noi o țară independentă, curajoasă, capabilă să trateze de egal la egal cu oricare alt stat de pe planetă. Ți-ai găsit! La ce clasă politică de secături avem, la ce politicieni ca apa chioară, care ia mereu forma vasului unde e pusă, era clar că e o chestiune de timp până să-și găsească noii noștri conducători busola și să schimbe doar buca de pupat, cu 180 de grade, de la est spre vest.
Când Băsescu, abțiguit sau nu, zicea că preferă să i-o sugă doar Marelui Licurici, nu și altora, mulți au râs. Dar uite că după Băsescu au venit la putere alții, care nu sunt pe principiul „mărimea contează”, așa că s-au apucat s-o sugă la toți. Evident, pe banii noștri, nu pe banii lor. Precum probabil știți, ambasadorii Franței, Marii Britanii, Germaniei și Italiei au trimis Guvernului României o scrisorică, solicitându-i să facă rapid plățile către marii furnizori de energie E.ON, ENEL, ENGIE și Macquarie Asset Management (CEZ), care au aplicat măsurile de compensare și plafonare a facturilor, și reamintind că, pe lângă faptul că acumulează pierderi de un miliard de euro cauzate de scumpirea energiei, se confruntă acum și cu probleme de flux de numerar cauzate de schema de ajutor a populației. Nici n-a apucat să se usuce cerneala pe jalba-n proțap a ambasadorilor, că premierul Ciucă a și sărit din bocanci și a cerut o informare asupra plăților către furnizorii occidentali, iar minionii, inclusiv ministrul Muncii, Marius Budăi, și cel al Energiei, Virgil Popescu, l-au asigurat că se fac plățile mintenaș. Mulțumit de reacția rapidă a căciuliștilor, primul căciulist din guvern, Ciucă, a precizat: „Este importantă și suma, și valoarea ei, important este să ne respectăm angajamentele.”
Citește și: Guvernul vrea taxă de solidaritate, dar numai pentru români, nu pentru multinaționale
Angajamente ai spus, mon general? Atunci hai să-ți reamintim, că poate erai ocupat cu lustruitul cizmelor de ambasadori și ai uitat: nu te-ai angajat să plătești pagubele nu doar barosanilor din corporațiile străine, ci și românilor jupuiți la pompă? Păi n-a promis guvernul, musiu Ciucă, zilele astea, că va înjumătăți acciza la carburant? Și ieri, ce să vezi: măsura, așteptată de milioane de români și care ar fi scăzut prețul la pompă cu peste un leu, nu se mai aplică. Cică-i război în Ucraina, că s-a trezit Putin indispus, că cutare și cutare, gata, nu se mai ieftinește benzina. Și uite așa a făcut rost guvernul Ciucă de bani ca să poată plăti rapid corporațiile occidentale. Că vorba aia, ambasada-i ambasadă, pe asta nu poți s-o refuzi.
În schimb, pe români dă-i naibii, să tacă și să îndure, ce, până acum n-au plătit benzina cu 7 lei? O s-o plătească și în continuare, important este ca mahării de la ENEL și ENGIE să ducă în continuare la ei acasică, în străinezia, milioanele de euro și să aibă bani de-o icră neagră, de-un concediu în Maldive, mărunțișuri din astea. Din partea unui general, gata oricând să execute cele mai absurde ordine, o asemenea ploconeală nu-i de mirare. De mirare este cum de marele partid social-democrat al lui Ciolacu, care lătra pe zece voci când era în opoziție că ne fură străinii țărișoara, acum nu mai mai zice nici „miau” când guvernul face asemenea discriminări. Cum e, domnu Ciolacu, cu dreptatea socială? Acum, că v-ați văzut sacii în căruță și amantele-n guvern, nu vă mai pasă de români? Dar lasă, că vin ele alegerile, și românii vor ține minte că i-ați tratat ca pe niște fraieri, buni doar să cotizeze la stat, să fie jecmăniți la pompă și jumuliți la kilowați și gigacalorie. Când o să zburați de la putere, pesediști ipocriți, nu la români să veniți să vă plângeți, ci la gardul ambasadelor: poate vă vor da și vouă străinii la care v-ați căciulit atât măcar niște eurocenți de pomană, din milioanele pe care, cu atâta generozitate, le vărsați acum în conturile lor!
Citește și:
PSD și PNL își bat joc de români: Guvernul nu mai micșoarează accizele la carburanți
Guvernanții protejează câteva firme energetice, ucigând restul industriei și sărăcind populația