Opinii

Iohannis – de la terminatu’ României la terminatorul NATO

Cum mandatul actualului secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, expiră pe 1 octombrie, prin Europa și America e mare fierbere, pentru alegerea succesorului său. Deocamdată, nu există vreun candidat favorit, dar în cărți ar intra, zic surse bine informate de la Bruxelles, o mulțime de politicieni, precum fostul premier britanic Theresa May, prim-ministrul olandez Mark Rutte, şefa guvernului eston, Kaja Kallas, fostul comisar european pentru politică externă Federica Mogherini şi, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, preşedintele României Klaus Iohannis. O decizie din partea celor 30 de state membre ale NATO este aşteptată la summitul Alianţei din iunie, dacă nu chiar mai devreme.

Ca șeful celei mai mari alianțe militare de pe planetă să fie un român ar fi o mare reușită, mai ales că și adjunctul șefului e deja român – Mircea Geoană. Dar bine, frate, numai din ăștia ați găsit? Dintre toți românii, ăștia doi vi se par reprezentantivi? Sau s-a ajuns ca în fruntea NATO să se facă numiri în funcție de cât de terminat e candidatul? Căci cu Geoană ne lămurisem: omul e pierzător pe linie, a avut în buzunar mandatul de președinte ale României și pe el l-a mâncat în cur să-i facă vizite nocturne lui Vîntu și l-a pierdut! Cât de bolovan să fii, să faci așa ceva? Și totuși, chiar și în condițiile astea, Geoană a fost uns secretar general adjunct al NATO, fapt care ne-ar putea face să credem că ăia care selectează candidaturile nu se uită în CV-uri la realizări și performanțe, ci la eșecuri și ratări.

Citește și: Klaus Iohannis ar vrea să fie șeful NATO la toamnă

Plus că, vor obiecta unii, Iohannis e încă președinte în funcție al României, ce face, își dă demisia de la 1 octombrie și pleacă la NATO? Nu că ne-ar părea rău să nu-l mai vedem sforăind la Cotroceni, dar parcă totuși președinția României nu e post de paznic de noapte la CAP, vii când poți și pleci când vrei. Deși s-ar putea să mai existe o soluție: să-și ia Iohannis un post part-time la NATO. De pildă, să doarmă patru ore în fotoliu, la Cotroceni și pe urmă să plece la Bruxelles, să mai doarmă și acolo patru ore. Opt ore de somn, pardon, de program, sunt recomandate zilnic oricărui adult sănătos! Mai nasol o să fie în perioadele de criză, cum e acum, cu Ucraina. Atunci Iohannis ar putea fi nevoit să stea mai mult pe la NATO, dar nu e o problemă – alianța e mare, poate să facă prezidentul și-n toiul verii o vizită de lucru pe flancul nordic, taman în Norvegia, să tragă o cursă de schi, după care vine pe flancul sudic, la Pianu de Jos, și încinge și o partidă de golf.

Dar sunt convins că, dacă ar veni Iohannis șef la NATO, problemele de securitate ale omenirii s-ar rezolva pe dată. Păi ați uitat ce talentat negociator e Herr Schifonier? Cum știe el să împace capra și varza? Așa o să-i împace și pe Macrou cu Putin, pe Bideu cu Putin, și pe Putin cu amanta. Este adevărat, acum, ca președinte, Iohannis tună și fulgeră împotriva lui Putin, dar asta nu-i o problemă. Nu mai târziu de acum jumătate de an, la fel tuna și împotriva „Peee Seee Deee”, mai țineți minte? Iar acum, PSD și PNL sunt la guvernare, sub oblăduirea lui. Așa o să facă și cu Putin: pun pariu că-l invită la o discuție în doi și, după ce-i vorbește Klaus cu năucitoarea viteză de zece cuvinte pe oră, rusnacul Crăcănel o să fie total amețit și va semna aderarea la NATO, ba o să-l cheme și pe președintele Chinei, să semneze și el. Și-uite așa o să reușească Iohannis ceea ce n-a reușit nimeni în istorie: să instaureze consensul și buna înțelegere între toate națiile de pe Pământ: trăiască pax iohannica! Evident, pentru asta trebuie să primească și el ceva, că la urma urmei nici meditațiile nu le făcea gratis. Cred că vreo șanse buncăre atomice, sub alea șase case de le are deja, ar fi un gest frumos din partea NATO. Și parcă-l văd pe Geoană, în săptămânile care vor veni, râzând singur pe coridoarele sediului NATO și, când îl întreabă cineva de ce râde, el să spună: „Știi bancul cu 1 Mai? Vine unul mai prostănac ca mine!”

Citește și:

Mircea Geoană reacționează după ce Rusia a cerut retragerea NATO din România: Nu este problema lor!

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte cu premierul Nicolae Ciucă, pentru a discuta despre situaţia de securitate de pe Flancul Estic al NATO

Iohannis, în 2019: „Abia când PSD va fi trimis în opoziție vom putea face România normală”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button