Politică

Ioana Ramona Bruynseels (AUR): România dispare pas cu pas, natalitatea se prăbușește

În ultimii 34 de ani nu doar țara a fost distrusă de PSD și PNL. Ne-au distrus și pe noi ca națiune. Dezastrul demografic în care România se adâncește de la an la an ne arată că actuala administrație nu are politici publice pentru creșterea natalități și nici nu dorește să facă ceva în acest sens. Dimpotrivă. Ba chiar descurajează tinerele familii să facă copii. Milioane de oameni au plecat din țară în căutarea unui trai mai bun din cauza mafiei generalizate la nivel guvernamental, iar cei rămași fac tot mai puțini copii și la vârste tot mai înaintate.

În timpul deplasărilor mele prin țară am întâlnit multe familii tinere care se plâng de lipsa locuințelor, iar cele de tip ANL ajung pe mâna neamurilor din PSD și PNL deși acestea nu au nevoie de ele. Pur și simplu le fură ca mai apoi să le subînchirieze la suprapreț. Totul se face cu ajutorul primarilor din cadrul partidelor sistemului. Tinerii de cele mai multe ori, scârbiți de astfel de situații aleg să plece în Occident și facă copii acolo, deoarece în România se lovesc de aceste practici mizerabile. Statisticile ne spun că în 2020, s-au născut în România cei mai puțini copii din ultimul secol; în 2021, din ultimii 130 de ani; în 2023, cel mai mic număr din ultimii 145 de ani.

Eurostat ne spune că cel puțin un copil din cinci cu acte românești trăiește în afara României, în țări din Uniunea Europenă. Acesta este efectul celor 34 de ani negri ai postdecembrismului în care România a fost prăduit de urmașii lui Iliescu. Mai nou, PSD și PNL impozitează inclusiv concediile medicale și indemnizațiile pentru maternitate, precum și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav. Atât pot ei să ofere mămicilor din România. Taxe și impozite. Oare ei au idee cât costă o cutie de pampers? Dar una de formulă pentru bebeluși? Așa cred ei că ajută natalitatea. Pur și simplu sunt rupți de realitate.

Programul AUR cunoscut ca ”Planul Național pentru Protejarea Familiei”, cu o durată de 20 de ani, propune o serie de măsuri pentru a stimula creșterea natalității și pentru a sprijini familiile cu trei sau mai mult de trei copii.

Printre măsurile-cheie ale acestui plan se numără acordarea de împrumuturi cu dobândă subvenționată și garanții de stat familiilor cu trei sau mai mulți copii pentru achiziționarea de locuințe. Această inițiativă își propune să faciliteze accesul familiilor numeroase la locuințe adecvate.

În ceea ce privește ajutoarele pentru copii, AUR propune majorarea alocației pentru fiecare copil minor la ¼ din valoarea salariului minim pe economie. De asemenea, indemnizația pentru creșterea copilului va fi calculată ca o medie a veniturilor salariale din ultimele 24 de luni. Copiii născuți în familii de români care au avut rezidență în afara granițelor și care au optat pentru revenirea în țară vor primi o indemnizație lunară egală cu 75% din salariul mediu pe economie.

Planul AUR include și măsuri menite să sprijine companiile în înființarea creșelor în incinta sediilor lor, precum și acordarea de tichete valorice pentru mamele cu trei sau mai mulți copii pentru a acoperi cheltuielile școlare ale copiilor.

Pentru familiile cu patru sau mai mulți copii, AUR propune oferirea de locuințe de stat cu chirie zero, dacă cel puțin unul dintre părinți lucrează. Până când numărul de unități locative deținute de stat va fi suficient pentru aceste situații, plata chiriilor va fi asigurată de la bugetul de stat.

De asemenea, AUR propune acordarea de împrumuturi cu dobândă subvenționată pentru cumpărarea de autovehicule noi familiilor cu trei sau mai mulți copii minori, împreună cu scutirea de impozit pe autovehicule, terenuri și locuințe pentru aceste familii, cu condiția ca valoarea totală a proprietăților să nu depășească 500.000 de lei.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button