Ioana Mihăilă propune măsuri pentru accelerarea campaniei de vaccinare: tombole și loterii pentru vaccinați, interzicerea persoanelor nevaccinate în weekend în spaţiile publice neesenţiale

Distribuie acest articol!

Ioana Mihăilă a declarat că a propus, în cadrul ședinței de marți, un set de măsuri prin care speră să accelereze campania de vaccinare. Printre acestea se numără recompense pentru vaccinați, dar și restricții – acces limitat în weekend în zonele neesenţiale pentru persoanele nevaccinate. Aceste propuneri urmează să fie discutate cu premierul şi cu membrii Comitetului Naţional pentru Coordonarea activităţilor de vaccinare.

Am participat la şedinţa coaliţiei cu scopul de a propune partenerilor de coaliţie o serie de măsuri legate de accelerarea campaniei de vaccinare. Este vorba atât de măsuri de recompensă pentru cei care s-au vaccinat sau se vor vaccina de acum înainte, precum şi de măsuri restrictive pentru persoanele vaccinate. Trebuie să menţionez că a fost o discuţie de principiu, urmând ca, ulterior, pentru aplicabilitatea acestor măsuri să cerem acordul partenerilor din Guvern, al premierului şi al membrilor Comitetului Naţional pentru Coordonarea activităţilor de vaccinare. Este vorba de anumite măsuri de recompensă pentru cei care se vaccinează de acum înainte de tipul bonurilor valorice, rămâne să vedem cum le operaţionalizăm, dar şi anumite loterii, cu premii pentru toţi cei care s-au vaccinat de la începutul campaniei şi până acum”, a afirmat Mihăilă după şedinţa coaliţiei, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că partea tehnică urmează să fie stabilită în Guvern după ce va fi obţinut şi acordul premierului.

Vorbim de două ipoteze de lucru legate de restricţii. Sunt, pe de o parte: o propunere legislativă pentru personalul medico-sanitar, propunere care a mai fost discutată anterior, şi anume obligativitatea testării pentru personalul medico-sanitar nevaccinat şi va merge ca propunere de lege în funcţie de decizia şi ce recomandări ne vin de la Institutul Naţional de Sănătate Publică şi, de asemenea, în funcţie de nivelul de incidenţă. Costurile nu sunt suportate de sistemul public. A doua măsură restrictivă este legată de accesul persoanelor nevaccinate în weekend în spaţiile publice neesenţiale”, a explicat Mihăilă, adăugând că costul testării va fi suportat de cadrele medicale.

Ministrul Sănătăţii a spus că modul de operaţionalizare urmează să fie detaliat.

Unele vor intra în vigoare în funcţie de incidenţa de la nivelul unei localităţi şi o să discutăm şi cu CNSU, DSU şi INSP pentru a stabili aceste praguri de incidenţă, unele, cum sunt aceste măsuri care se adresează personalului medico-sanitar, trebuie adoptate în Parlament”, a mai spus Mihăilă.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: