Ioana Mihăilă: Dacă numărul de infectări crește vom impune restricții, dar doar pentru persoanele nevaccinate
Dacă numărul de infectări crește vom impune restricții, dar doar pentru persoanele nevaccinate, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Ea a dat asigurări că noile măsuri care se vor impune nu îi vor afecta şi pe cei care sunt deja vaccinaţi cu ambele doze.
„Restricţiile se vor referi strict la persoanele nevaccinate. În rest, atâta vreme cât cifrele de incidenţă sunt optimiste şi arată că încă ne menţinem la numere reduse, măsurile de relaxare pentru persoanele vaccinate pot să continue, dar dacă se impun restricţii, vor fi impuse doar pentru persoanele nevaccinate.
În accest moment este un lucru în noua hotărâre CNSU şi veţi vedea atunci când ea va fi publicată, cum vom merge mai departe începând cu luna august, dar în principiu măsurile, fie că sunt de restricţie, fie că sunt de relaxare, vor fi luate în funcţie de incindenţă, în funcţie de cifre, urmând ulterior să reglementăm măsuri specifice legate de existenţa sau nu a vaccinului pentru persoanele care vor fi obiectul reglementării”, a declarat Ioana Mihăilă.
Întrebată dacă vom vedea mai multe restricţii în acele zone, în acele localităţi unde rata de vaccinare este mai mică, Mihălă a răspuns: „Haideţi să aşteptăm hotărârea CNSU, pentru că este încă o variantă de lucru şi după aceea vom şti exact la ce să ne aşteptăm. În momentul acesta dacă suntem vaccinaţi putem face două lucruri. Unul este să ne vedem mai departe de concediu şi de viaţa personală şi să ne relaxăm de-a binelea, pentru că suntem obosiţi după un an şi jumătate de pandemie. Şi al doilea este să vorbim de un prieten care este nevaccinat, sau cu un părinte şi să îl îndemnăm să se vaccineze arătându-i exemplul personal”, a transmis Ioana Mihăilă.